Tai bucățică din inima mea , și așa toți îmi zic că-i bolnavă.Îmi fărâmiţează oasele una cîte una , și așa toți îmi zic că-s slabe.Vărs puterea din venele mele și așa toți îmi zic că am sîngele infectat.Donez urechile mele ca să nu m-ai aud.Închid ochii pentru totdeauna, și așa toți îmi zic că nu mai văd,și îmi tai rădăcinele cu tot cu riscurile la care este supusă viața mea.Și am să scriu cu genele înmuiate în lacrimi.
Despre rănile care nu le spulberă nici vîntul.
Despre oamenii care își sprijină cuvintele și n-au cui , că sunt respinși.
Despre tăcerile care strigă cu atîta putere.
Despre femeile abandonate care au rămas fără umbră.

Despre suflete care mor cînd vreau să trăiască.

Despre umbrele care s-au dezis de oameni , și și-au găsit soarele în natură.

Despre stelele care se sting,și nu le vede nimeni.

Despre luna care este doar a celor triști.

Despre singurătatea împărțită la unul.

Despre iubirile  care nu se vorbesc.

Despre copiii care sunt părăsiți de mame.

Despre mamele care sunt părăsite și înșelate.

Despre buneii care sunt discriminați.

Despre infidelitatea ascunsă.

Despre ochii care plîng de durerile unei maladii ascunse.

Despre despărțile care dor, și apoi de-ale lor dor.

De prietenii care au intenția să-ți smulgă din tine, dar să nu adauge.

De toamnele care sunt întîlnite de unul singur.

De muzica care nu este ascultată.

Și am să-mi zidesc din frunze o mănăstire, am să culeg lumina din lună și stele , muzica mi-aș clădio din strunele pădurilor uitate , și v-aș da totul din mine.