Uncategorized

Murim și devenim eroi.

may_it_be_a_light____by_shinywish-d5u3ji8

Punctele care se văd la orizont și se pierd în răsărit,sunt muritorii , iar cei care pot să existe dincolo de răsărit și apus , dincolo de timp , dincolo de răsuflarea și alinarea oricui , ei mor dar rămîn nemuritori.Sunt flămînd de viață, de-a trăi exact așa cum mi-a trimis și mi-a semnat Dumnezeu.Liber în talentul meu ,fără nici un strop de ruină și pierdere de timp pentru cerințele altor vieți.Alerg în fiecare zi nu pentru mine , ci pentru ei.Și spre apus îmi moare propria mea răsuflare,așa încît îmi văd ființa cum se zbuciumă în lumânare,se zbuciumă și se pierde fără nici o umbră.A avea talent și  a îl pierde , este acelaș lucru egalat cu o crimă.Nimeni dintre noi nu înțelege acum , cine ar trebui sa fim  și cîtă valoare au acești ochi zidiți în sufletul nostru,căci suntem zidiți ca un tezaur de cuvinte , blestemați  să suferim de-o mie de ori mai mult și să purtăm un blestem al frumosului în spate.Pe cît de frumos , pe atît de dureros.Simțim în fiecare țesut, pe fiecare os,în fiecare venă cum se tulbură existența fiecăruia dintre voi.Nu suntem priviți de la înălțime , ci dincontra suntem criticați ca pe niște cîini ce își schimbă mersul,suntem ironizați ca pe niște manechine, și ni se închide gura ori cît de mult am fi vrut să ne afirmăm,asta pînă la final , unde ajungem eroi dacă hotărîm să nu renunțăm.Și cînd nu renunțăm atunci murim , în urma noastră mai rămîne totuși bucăți de cuvinte urmărite în cărți.

Uncategorized

Dă-mi voie ,azi.

Message_in_a_Bottle_by_vladstudio

Dă-mi voie să fiu un fugar al vieții care nu are regăsiri în nopțile de toamnă, și nici în iernile amorțite care cad în prag.

Dă-mi voie să închid ochii în brațele oceanului care este flămînd de sufletul meu.

Dă-mi voie să nu răspund la seminarele vieții zidite de voi,și să-mi deschid pianul vieții mele și să cînt,

Dă-mi voie să plîng pentru a scăpa de idee că aș putea fi transformat în mecanismul rutinei voastre,

Dă-mi voie să simt cum trăiește în mine fiecare țesut.

Dă-mi voie să te privesc la infinit, fără pierdere și căutări,

Dă-mi voie să exist în propria mea umbră, ca un soare imens de lumină,

Dă-mi voie să plîng ca o ploaie în pustiul de oameni ciudați , așa încît să-i trezesc ca firul de iarbă în prag de primăvară,

Dă-mi voie să iubesc viața , așa precum te-aș iubi pe tine uneori ,

Dă-mi voie să mă plimb în tăcerea mea , lîngă monumentele zidite în cuvinte,

Dă-mi voie să zîmbesc , așa precum aș ține în mine o viață de plîns,

Dă-mi voie să scriu , așa precum aș fi vrut să scriu o viață.

Dă-mi voie , azi .

Să evadez , să fug din temnița uitată în pustiu.

Să evadez și să scriu , să evadez în propria mea lume.

Uncategorized

Scrisoare fără livrare.

letter_by_saphirenishi-d6lf8bnCerul plînge singurătatea ta, dar nu o scurge pe pămînt ci în sufletul meu, picătură cu picătură pînă la scufundarea mea.M-ai ucis.Mi-ai secat sentimentele , una cîte una și mi-ai trimis o scrisoare de tăcere, așa încît să înțeleg că n-ai dăruit niciodată nimic din tine , nici n-ai schimbat măcar ci doar ai luat.Ți-am citit cuvintele și inconștient le-ai așezat ca pe-o chemare în pustiu , la margine de noapte istovit de ploi și de așteptări inutile,ți-ai oglindit fața în chipul lunei tristei așa încît spre dimineață să răsai ca un soare ce lasă o umbră.M-ai chemat dar n-am venit chiar dacă a trebuit să lupt cu mine pînă la final , unde mi-am învins sufletul, să știi că rațiunea poate fărămîța orice amintire fie ea zidită în ani. Ce ironică e frumusețea tăcerii ,te-ai împodobit și tu în ea.Oare n-ai știut că și tăcerile vorbesc ? Ți-am văzut printre rînduri pauzele în care mureai,de fapt răsuflai de dor,de propria ta ruină , ca și cum aș fi fost lîngă tine și te-aș strivi în bucăți așa cum cerul strivește ploaia.Cît de ușor ai murit în ochii unei toamne triste.Ori de cîte ori aruncai scrisorile în coșul cu gunoi , de atîtea ori ele ajungeau la mine , prin insomnii , prin tulburări , prin maladie.Pentru că atunci cînd omul este tulburat în propria sa umbră, atunci el devine visul și blestemul cuiva.Și tăcerea e o manifestare a puterii tale, dar eșuezi din nou.Pentru că doar eu nu-ți livrez scrisorile în răspuns,dar tu în schimb mă scufunzi în ale tale.Căutările tale nu îți dăruiesc nici un mal , nici o margine și nici un echilibru , caci nimeni pînă la final într-o astfel de căutare nu se găsește,nimeni nu supraviețuiește.

Într-un strop de vin îți cauți sensibilitatea și adresa mea ? Vinul îți amorțește pînă și scrisul, să știi.Dar n-are el puterea să-ți strivească sentimentele,nu te înghite în nebunia uitării așa cum l-ai înghițit tu.Să știi.