Dă-mi voie să fiu un fugar al vieții care nu are regăsiri în nopțile de toamnă, și nici în iernile amorțite care cad în prag.

Dă-mi voie să închid ochii în brațele oceanului care este flămînd de sufletul meu.

Dă-mi voie să nu răspund la seminarele vieții zidite de voi,și să-mi deschid pianul vieții mele și să cînt,

Dă-mi voie să plîng pentru a scăpa de idee că aș putea fi transformat în mecanismul rutinei voastre,

Dă-mi voie să simt cum trăiește în mine fiecare țesut.

Dă-mi voie să te privesc la infinit, fără pierdere și căutări,

Dă-mi voie să exist în propria mea umbră, ca un soare imens de lumină,

Dă-mi voie să plîng ca o ploaie în pustiul de oameni ciudați , așa încît să-i trezesc ca firul de iarbă în prag de primăvară,

Dă-mi voie să iubesc viața , așa precum te-aș iubi pe tine uneori ,

Dă-mi voie să mă plimb în tăcerea mea , lîngă monumentele zidite în cuvinte,

Dă-mi voie să zîmbesc , așa precum aș ține în mine o viață de plîns,

Dă-mi voie să scriu , așa precum aș fi vrut să scriu o viață.

Dă-mi voie , azi .

Să evadez , să fug din temnița uitată în pustiu.

Să evadez și să scriu , să evadez în propria mea lume.