Punctele care se văd la orizont și se pierd în răsărit,sunt muritorii , iar cei care pot să existe dincolo de răsărit și apus , dincolo de timp , dincolo de răsuflarea și alinarea oricui , ei mor dar rămîn nemuritori.Sunt flămînd de viață, de-a trăi exact așa cum mi-a trimis și mi-a semnat Dumnezeu.Liber în talentul meu ,fără nici un strop de ruină și pierdere de timp pentru cerințele altor vieți.Alerg în fiecare zi nu pentru mine , ci pentru ei.Și spre apus îmi moare propria mea răsuflare,așa încît îmi văd ființa cum se zbuciumă în lumânare,se zbuciumă și se pierde fără nici o umbră.A avea talent și  a îl pierde , este acelaș lucru egalat cu o crimă.Nimeni dintre noi nu înțelege acum , cine ar trebui sa fim  și cîtă valoare au acești ochi zidiți în sufletul nostru,căci suntem zidiți ca un tezaur de cuvinte , blestemați  să suferim de-o mie de ori mai mult și să purtăm un blestem al frumosului în spate.Pe cît de frumos , pe atît de dureros.Simțim în fiecare țesut, pe fiecare os,în fiecare venă cum se tulbură existența fiecăruia dintre voi.Nu suntem priviți de la înălțime , ci dincontra suntem criticați ca pe niște cîini ce își schimbă mersul,suntem ironizați ca pe niște manechine, și ni se închide gura ori cît de mult am fi vrut să ne afirmăm,asta pînă la final , unde ajungem eroi dacă hotărîm să nu renunțăm.Și cînd nu renunțăm atunci murim , în urma noastră mai rămîne totuși bucăți de cuvinte urmărite în cărți.