Uncategorized

…de Luni.

dreams_don_t_come_easy_by_puken-d779xy9

În seara aceasta mi-am pierdut echilibrul dintre mine și eu ,

Am făcut pași ca un copil flămînd, flămînd de viață ,

Care vrea să-ți calce pragul tău.

Și am alergat pe roșu.Și…

Mai întâi am rămas fără mîini, așa încît nu puteam să scriu,

Dar cuvintele n-au renunțat, se zbăteau ca o inimă obosită,

Apoi am rămas fără picioare, și nu puteam să-ți aduc scrisoarea,

Iar tu absent și rece, mi-ai aruncat cuvintele.

Dar sufletul meu a ieșit din contur, precum ar ieși soarele în prag de ploaie,

Și apoi am rămas fără glas, cînd mi-am văzut trupul împărțit pe jos,

Așa nemișcată și străină în propria ființă,

În seara aceea nimic n-a mai rămas din mine,

Decît un fum de chemare pierdut printre cuvinte,

Decît un sunet de alarmă  și colind, care mă salvează temporar,

Decît un suflet fără hotar, un copil flămînd de viață,

Care strigă uimit : Hai acasă!

Uncategorized

Ce n’est pas qu’une leçon.

the_sentinel_by_xetobyte-d70bv2i

Eu primesc nota doi ,iar dumnevoastră aveți nota zece.

Profesorul este o chemare.Domnule profesor dumnevoastră mai sunteți chemat ?

Am să încep cu începutul.Nu am inspirație să vă scriu și să-mi împart cuvintele cu dumnevoastră, dar fenomenul ma intrigat,unicul temei care ma făcut să tresar aici.

– Domnule profesor , deși nu sunt nici pe departe eleva cea bună , datorită dumnevoastră,am hotărît să mă pronunț.Măcar aici , dacă în timpul dumnevoastră noi trebuie să fim niște urechi monotorizate.N-am să înțeleg niciodată unde se vede munca dumnevoastră,dar cel mai dureros este că dumnevoastră sunteți incapabil să o vedeți.Îmi pare rău , dar din mine nu a rămas decît un pom uscat pînă la rădăcină.M-ați uscat , frunză cu frunză.Pînă ați vrut să-mi ucideți existența.Și de aceasta sunt confuză,pentru că suntem nevoiți să fim niște cadavre care nu-și pot exprima decît cuvîntul care dumnevoastră vreți să îl auziți.În măsură suntem diferiți.Vreți să ne învățați unde să plasăm puncte și virgule , dar nu ne învățați decît cum să distrugem adevăratele valori, niște muguri de vocație , niște talente.Suntem numiți ratați , surzi,pierduți , analfabeți.Mă întreb oare suntem de reparat? Oare merităm atît chin și atît de multă muncă ? Suntem notați după cum ne îmbrăcăm,după cîtă atenție vă dedicăm,și dacă v-am procurat cartea.Cînd intrați în contact cu elevii , de fapt dacă ați intrat vre-odată, oare nu ați zărit ochi care se pierd în profunzimea lor de gînduri. Oare sunteți incapabil să auziți cum neascultarea vorbește ?

Domnule profesor , nu știu exact unde să plasez virgula și punctul.Să știți că și greșim, pe alocuri nici nu știm.Suntem vii.În fața dumnevoastră aveți personalități , niște ecouri unui viitor care nu o să-l pătrundeți , oare de ce nu vreți să ne respectați pentru asta.Nu suntem ratați , daca nu vă înțelegem obiectul și chiar dacă nu ne interesează în măsura pe care o așteptați.Ci dimpotrivă avem caracterul și talentul să atragem alte drumuri.Dar de ce,cînd vedeți că în noi se zbate un fir de talent , în momentul ăsta îl omorîți ? Ne citiți poezii , dar  parcă le-ați citi în morminte, să știți că și acolo natura tăcerii vă poate asculta.Nu ne tăiați auzul și credința.Puterea de-a crede că poezia nu este ceea ce ne citiți dumnevoastră.Și aveți tupeu să-l criticați pe Eminescu,Blaga și Păunescu.Niciodată n-am fost frapată de felul cum  notați,că și aici nu aveți gustul de-a eticheta un răspuns.Atunci ce ne învățați ? Cum să murim într-o lume creată de dumnevoastră ? Pînă la dumnevoastră eu eram un pom care lăsat de Dumnezeu , înflorea după creație,și atunci m-ați tăiat spunîndu-mi că poezia ,proza ,în fond scrisul este doar o iluzie de-a noastră.Dar nu pentru asta am venit eu , în superioritatea voastră , nu pentru asta.

.

Uncategorized

În goană după putere !

cornishchoughweb_by_ianhinley-d7m88pn

Natura fiecărui lucru a obosit . De ce ? Pentru că omul greșește din propriile greșeli, pentru că omul își pierde vocația.Devenind confuz în propriile fapte.Cînd suntem visători devenim niște suflete dezbrăcate , care trăiesc în profunzime fiecare zi .Și fără ca să știm că uneori trebuie să cunoști transparența fiecărui lucru, fiecărui fapt, fiecărui om.Astfel vom fi în siguranță , cînd coborâm sub pămînt.Ce clădești omule ? Ce îți zidești tu în fiecare zi ? Niciodată nu te-ai întrebat , la un răsărit sau la un apus de zi , sub luna plină sau sub ploaia care mereu ți-se pare tristă, undeva pe drum , sau acasă.Niciodată nu te-ai întrebat de ce exiști tu , unde trebuie să te oprești și cînd trebuie să te pornești ? Oare goana după praful de materie , te-a făcut nebun ? Oare goana după putere te-a trădat într-atît de profund ca să uiți de conturul sufletului tău cu care îți este umplut trupul ? Incapabil să auzi melodia strunelor de anotimpuri , incapabili să fredonați natura , și să-i admirați adevărata existența.Nemulțumiți și răi ,vă mândriți cu greșelile lumii absoulte care încă nu își percepe adevăratul sens.Și vă pierdeți , încât pierdeți și ne pierdeți printre voi.În voi e stins focul , iar în noi arde focul vostru stins.Dar știm că finalul este ca o chemare , un mesaj care ne va anunța că am pierdut , că nu există nici un bilet valabil pentru a călători încă o dată.Alegeți-vă faptele , așa încît să zidiți în voi lumină, măcar cîte-o rază la fiecare zi.Alegeți-vă ce ar alege sufletul fără temnițe, și priviți o schimbare.Grăbiți-vă , pînă arde sufletul atunci cînd visați,atunci cînd ploaia vă cuprinde cu frumusețea ei , cînd stelele se oglindesc în privirea voastră , cînd urmăriți firul de iarbă ce-și zguduie existența,cum fiecare răsuflare se zbate pentru a trăi în pace, în conturul lui Dumnezeu.Fii sigur , că vorbeam doar de existența care este etichetată spiritual,deși vorbim mai des despre valori , nu le aplicăm niciodată.Omul cînd visează își deplasează ființa acolo într-o lume a lui , în care vine cu un plus ,cu un strop de lumină și fericire , pentru că este mulțumit și cuprins de profunzimea fiecărui sentiment.Nu are temnițe . și nu se grăbește să-și piardă timpul în goană după bani , lucruri și putere.Doar printr-o răsuflare , el este ușor mulțumit că doar există, că fiecare dimineață este un dar pe care nu ar trebui să îl aruncăm.Cum ? Așa cum îl aruncăm de obicei prin orice n-am face.

Uncategorized

Frântură.

golden_eagle_landing_by_bogdanboev-d8ijq28

Am alergat ca un nebun care și-a închipuit că viața are doar numai o culoare , am condus mașina ca un criminal  care crede că luxul e unica șansă de-ați atinge liniștea vieții.Dar cînd am vrut să zbor , n-a fost decît zboruri frînte.Mi-ai scuturat toată puterea , pe care eu cîndva mă gîndeam că o dețin.Am pierdut ca un strămoș , ce și-a pierdut timpul dar îl ține în pumn.Am pierdut în fața ființei tale împletită din anotimpuri , din cristale de gheață , cu firele stelelor ce cad într-una , din brumă , din raze de soare , din luna absolut de tristă.Mă întreb cît de schimbătoare  ai putea să fii ? Ca o natură! Știi în ochii tăi mi-am văzut sufletul meu , precum mi-aș vedea chipul în oglindă.Niciodată n-am crezut că din zbuciumul ăsta rupt din lume , eu neliniștit și rece , pierdut în materie , eu maleficul și învingătorul am să pierd într-un răzoi cu tine.Așa încit să fiu strivit la pămînt , să mor și să nu îmi gasesc salvarea.N-am crezut că am să pot să învaț a iubi viața din mine ,și tot ce este viu.Și crede-ma , sunt un nebun.Dar ma jur că te-am visat , dar niciodata n-am crezut ca te voi întilnit pe aici , pe pamînt.Ochii tăi erau unica mea armă de-a ucide tot ce nu este adevărat din mine.Să fi știut eu că căutarea mea pot să o găsesc în ochii tăi , ochii tăi care s-a înecat absolutul cer cu toate picăturile de ploaie.Înțelegînd că datorită ție , eu pot să mă arunc în profunzimea sufletului acestei lumi.Frântură de viață m-ai ucis , ai ucis toate rădăcinile mele și le-ai ținut în pustiu , fără nici o picătură de lacrimă.Dar decît să plîngi tu, mai bine mor eu și mă usuc.N-am învățat să zbor ,sunt străinul care și-a pierdut viața.Încercînd apoi să mă încolăcesc de tine, dar te-ai dizolvat , te-ai făcut un fum de țigară pe care acum eu îmi otrăvesc trupul.

Uncategorized

Liniștea ta.

silence_for_ever_by_bluredits-d8bjgoz În seara asta am cîntat la pian până mi-am răgușit sufletul, pentru că l-am scurs de neliniște.M-am oprit în clipa cînd am auzit liniștea subterană cum îmi vorbește.Tu te-ai fi așezat la o margine de drum, să o asculți ? Pace.Liniște.Să vezi omule cîtă prefecțiune emană natura fiecărui lucru zidit de Dumnezeu.Dar am fost strivită , așa încît mi-am pierdut echilibru , așa cum ai fost și tu , sau vei ajunge în clipa cînd vei înțelege esența fiecărui lucru.Să nu te dezamăgești cînd ai să pierzi în fața tuturor.Că de fapt nu-i asta dezamăgire , ci să privești în partea dreaptă și o să te cufunzi în natura.Natura are nevoie de tine , dar nu așa cum ai tu nevoie de ea , atunci cînd pierzi în fața materiei.Cea mai mare liniște trăiește în regăsirea a tot ce-a rămas viu din tine , regăsirea vieții.Și-o să te alarmezi , să-mi demonstrezi că trăiești ? De fapt e ca și cum te-ai zbate de pământ, dureros și fără sens.Da , știi că nimeni nu o să-ți recunoască exact adevărul , dar nimeni nu știe cîtă pace aduce el.Fii liniștit pînă simți că și răsuflarea te-a lăsat să-ți atingi pacea interioară.Nu complica lucrurile care nici nu s-au întimplat.Trăiește acum, clipa aceasta.Și ai grijă cum ți-o trăiești , sau ai ales să ți-o pierzi.Nu-ți arunca visele , în viitor ,anulînd întîmplarea lor , pentru că nu există nici un viitor , ci doar prezentul,Lasă-ți vocea ta interioară , lăsa-ți viața în pace , nu mai lupta și zidi conflicte.Și-o să vezi cîtă frumusețe capeți atunci cînd ești liniștit , mulțumit de contur ,de absolutul din tine.Fără așteptări , cu singura idee că în fond natura tuturor lucrurilor este trecătare.

imagine: (www.julienholtz.tk)

Uncategorized

Fără răspuns , femeie ?

vecerni_maky_by_tomsumartin-d3i1pb3

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi strivesc viața în bucăți ,

Și din ele să-ți fac mărgele,

Așa încît să nu-ți mai plîngi de jăle.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc, femeie ?

Decît să-ți plîng dorurile în palme,

Și din ele să-ți pun pe gene ,

Niște culori curate și albe,

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi zmulg inima din bătaie,

Și din ea să-ți fac cearșafuri în odaie,

Așa încît să adormi liniștită  ,

Chiar și atunci cînd nedormită ești .

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi zgudui liniștea cerului în vînt ,

Și din ea să-ți ningi pe suflet ,

Și pe lacrimă și cuvînt.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi culeg anii în patru vieți,

Și din ei să-ți croiezi primăvară,

Pe pămîntul tău , de-a pururi în veci.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie?

Un chin, o grijă, lacrimă în hotar ,

Și cu ele să mă omori pe mine ,

Nebunul cel iubești în zadar.