…de Luni.

În seara aceasta mi-am pierdut echilibrul dintre mine și eu , Am făcut pași ca un copil flămînd, flămînd de viață , Care vrea să-ți calce pragul tău. Și am alergat pe roșu.Și… Mai întâi am rămas fără mîini, așa încît nu puteam să scriu, Dar cuvintele n-au renunțat, se zbăteau ca o inimă obosită, Apoi am rămas fără picioare, și nu puteam să-ți aduc scrisoarea, Iar tu absent și rece, mi-ai aruncat cuvintele. Dar sufletul meu a ieșit din contur, precum ar ieși soarele în prag de ploaie, Și apoi am rămas fără glas, cînd mi-am văzut trupul împărțit … Continue reading …de Luni.

Ce n’est pas qu’une leçon.

Eu primesc nota doi ,iar dumnevoastră aveți nota zece. Profesorul este o chemare.Domnule profesor dumnevoastră mai sunteți chemat ? Am să încep cu începutul.Nu am inspirație să vă scriu și să-mi împart cuvintele cu dumnevoastră, dar fenomenul ma intrigat,unicul temei care ma făcut să tresar aici. – Domnule profesor , deși nu sunt nici pe departe eleva cea bună , datorită dumnevoastră,am hotărît să mă pronunț.Măcar aici , dacă în timpul dumnevoastră noi trebuie să fim niște urechi monotorizate.N-am să înțeleg niciodată unde se vede munca dumnevoastră,dar cel mai dureros este că dumnevoastră sunteți incapabil să o vedeți.Îmi pare rău , … Continue reading Ce n’est pas qu’une leçon.

În goană după putere !

Natura fiecărui lucru a obosit . De ce ? Pentru că omul greșește din propriile greșeli, pentru că omul își pierde vocația.Devenind confuz în propriile fapte.Cînd suntem visători devenim niște suflete dezbrăcate , care trăiesc în profunzime fiecare zi .Și fără ca să știm că uneori trebuie să cunoști transparența fiecărui lucru, fiecărui fapt, fiecărui om.Astfel vom fi în siguranță , cînd coborâm sub pămînt.Ce clădești omule ? Ce îți zidești tu în fiecare zi ? Niciodată nu te-ai întrebat , la un răsărit sau la un apus de zi , sub luna plină sau sub ploaia care mereu ți-se pare … Continue reading În goană după putere !

Frântură.

Am alergat ca un nebun care și-a închipuit că viața are doar numai o culoare , am condus mașina ca un criminal  care crede că luxul e unica șansă de-ați atinge liniștea vieții.Dar cînd am vrut să zbor , n-a fost decît zboruri frînte.Mi-ai scuturat toată puterea , pe care eu cîndva mă gîndeam că o dețin.Am pierdut ca un strămoș , ce și-a pierdut timpul dar îl ține în pumn.Am pierdut în fața ființei tale împletită din anotimpuri , din cristale de gheață , cu firele stelelor ce cad într-una , din brumă , din raze de soare , … Continue reading Frântură.

Liniștea ta.

În seara asta am cîntat la pian până mi-am răgușit sufletul, pentru că l-am scurs de neliniște.M-am oprit în clipa cînd am auzit liniștea subterană cum îmi vorbește.Tu te-ai fi așezat la o margine de drum, să o asculți ? Pace.Liniște.Să vezi omule cîtă prefecțiune emană natura fiecărui lucru zidit de Dumnezeu.Dar am fost strivită , așa încît mi-am pierdut echilibru , așa cum ai fost și tu , sau vei ajunge în clipa cînd vei înțelege esența fiecărui lucru.Să nu te dezamăgești cînd ai să pierzi în fața tuturor.Că de fapt nu-i asta dezamăgire , ci să privești în … Continue reading Liniștea ta.

Fără răspuns , femeie ?

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ? Decît să-mi strivesc viața în bucăți , Și din ele să-ți fac mărgele, Așa încît să nu-ți mai plîngi de jăle. Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc, femeie ? Decît să-ți plîng dorurile în palme, Și din ele să-ți pun pe gene , Niște culori curate și albe, Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ? Decît să-mi zmulg inima din bătaie, Și din ea să-ți fac cearșafuri în odaie, Așa încît să adormi liniștită  , Chiar și atunci cînd nedormită ești . Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ? Decît să-mi zgudui … Continue reading Fără răspuns , femeie ?