Frântură.

golden_eagle_landing_by_bogdanboev-d8ijq28

Am alergat ca un nebun care și-a închipuit că viața are doar numai o culoare , am condus mașina ca un criminal  care crede că luxul e unica șansă de-ați atinge liniștea vieții.Dar cînd am vrut să zbor , n-a fost decît zboruri frînte.Mi-ai scuturat toată puterea , pe care eu cîndva mă gîndeam că o dețin.Am pierdut ca un strămoș , ce și-a pierdut timpul dar îl ține în pumn.Am pierdut în fața ființei tale împletită din anotimpuri , din cristale de gheață , cu firele stelelor ce cad într-una , din brumă , din raze de soare , din luna absolut de tristă.Mă întreb cît de schimbătoare  ai putea să fii ? Ca o natură! Știi în ochii tăi mi-am văzut sufletul meu , precum mi-aș vedea chipul în oglindă.Niciodată n-am crezut că din zbuciumul ăsta rupt din lume , eu neliniștit și rece , pierdut în materie , eu maleficul și învingătorul am să pierd într-un răzoi cu tine.Așa încit să fiu strivit la pămînt , să mor și să nu îmi gasesc salvarea.N-am crezut că am să pot să învaț a iubi viața din mine ,și tot ce este viu.Și crede-ma , sunt un nebun.Dar ma jur că te-am visat , dar niciodata n-am crezut ca te voi întilnit pe aici , pe pamînt.Ochii tăi erau unica mea armă de-a ucide tot ce nu este adevărat din mine.Să fi știut eu că căutarea mea pot să o găsesc în ochii tăi , ochii tăi care s-a înecat absolutul cer cu toate picăturile de ploaie.Înțelegînd că datorită ție , eu pot să mă arunc în profunzimea sufletului acestei lumi.Frântură de viață m-ai ucis , ai ucis toate rădăcinile mele și le-ai ținut în pustiu , fără nici o picătură de lacrimă.Dar decît să plîngi tu, mai bine mor eu și mă usuc.N-am învățat să zbor ,sunt străinul care și-a pierdut viața.Încercînd apoi să mă încolăcesc de tine, dar te-ai dizolvat , te-ai făcut un fum de țigară pe care acum eu îmi otrăvesc trupul.

Liniștea ta.

silence_for_ever_by_bluredits-d8bjgoz În seara asta am cîntat la pian până mi-am răgușit sufletul, pentru că l-am scurs de neliniște.M-am oprit în clipa cînd am auzit liniștea subterană cum îmi vorbește.Tu te-ai fi așezat la o margine de drum, să o asculți ? Pace.Liniște.Să vezi omule cîtă prefecțiune emană natura fiecărui lucru zidit de Dumnezeu.Dar am fost strivită , așa încît mi-am pierdut echilibru , așa cum ai fost și tu , sau vei ajunge în clipa cînd vei înțelege esența fiecărui lucru.Să nu te dezamăgești cînd ai să pierzi în fața tuturor.Că de fapt nu-i asta dezamăgire , ci să privești în partea dreaptă și o să te cufunzi în natura.Natura are nevoie de tine , dar nu așa cum ai tu nevoie de ea , atunci cînd pierzi în fața materiei.Cea mai mare liniște trăiește în regăsirea a tot ce-a rămas viu din tine , regăsirea vieții.Și-o să te alarmezi , să-mi demonstrezi că trăiești ? De fapt e ca și cum te-ai zbate de pământ, dureros și fără sens.Da , știi că nimeni nu o să-ți recunoască exact adevărul , dar nimeni nu știe cîtă pace aduce el.Fii liniștit pînă simți că și răsuflarea te-a lăsat să-ți atingi pacea interioară.Nu complica lucrurile care nici nu s-au întimplat.Trăiește acum, clipa aceasta.Și ai grijă cum ți-o trăiești , sau ai ales să ți-o pierzi.Nu-ți arunca visele , în viitor ,anulînd întîmplarea lor , pentru că nu există nici un viitor , ci doar prezentul,Lasă-ți vocea ta interioară , lăsa-ți viața în pace , nu mai lupta și zidi conflicte.Și-o să vezi cîtă frumusețe capeți atunci cînd ești liniștit , mulțumit de contur ,de absolutul din tine.Fără așteptări , cu singura idee că în fond natura tuturor lucrurilor este trecătare.

imagine: (www.julienholtz.tk)

Fără răspuns , femeie ?

vecerni_maky_by_tomsumartin-d3i1pb3

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi strivesc viața în bucăți ,

Și din ele să-ți fac mărgele,

Așa încît să nu-ți mai plîngi de jăle.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc, femeie ?

Decît să-ți plîng dorurile în palme,

Și din ele să-ți pun pe gene ,

Niște culori curate și albe,

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi zmulg inima din bătaie,

Și din ea să-ți fac cearșafuri în odaie,

Așa încît să adormi liniștită  ,

Chiar și atunci cînd nedormită ești .

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi zgudui liniștea cerului în vînt ,

Și din ea să-ți ningi pe suflet ,

Și pe lacrimă și cuvînt.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi culeg anii în patru vieți,

Și din ei să-ți croiezi primăvară,

Pe pămîntul tău , de-a pururi în veci.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie?

Un chin, o grijă, lacrimă în hotar ,

Și cu ele să mă omori pe mine ,

Nebunul cel iubești în zadar.