Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi strivesc viața în bucăți ,

Și din ele să-ți fac mărgele,

Așa încît să nu-ți mai plîngi de jăle.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc, femeie ?

Decît să-ți plîng dorurile în palme,

Și din ele să-ți pun pe gene ,

Niște culori curate și albe,

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi zmulg inima din bătaie,

Și din ea să-ți fac cearșafuri în odaie,

Așa încît să adormi liniștită  ,

Chiar și atunci cînd nedormită ești .

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi zgudui liniștea cerului în vînt ,

Și din ea să-ți ningi pe suflet ,

Și pe lacrimă și cuvînt.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie ?

Decît să-mi culeg anii în patru vieți,

Și din ei să-ți croiezi primăvară,

Pe pămîntul tău , de-a pururi în veci.

Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc , femeie?

Un chin, o grijă, lacrimă în hotar ,

Și cu ele să mă omori pe mine ,

Nebunul cel iubești în zadar.