Oameni cărți.

book_manipulation_by_designertheo-d4pwrjq (1)
Nu suntem decît niște cărți scrise,

Începute și altora promise,

Unele cu coperte – atenție pe minut,

Altele cu sensuri pe viață,

Uneori aruncate într-un colț prăfuit,

Alteori ținute în brațe.

Și ne atingem iubiri cu iubiri,

Recitindu-ne în biblioteci, pe bănci,

Iar printre lacrimi ademenim cărări,

Și acele parfumuri pe pagini semnate.

Preferăm să ne îndoim colțurile cu sens,

Ca să ne recitim sau citim ce nu ne-am înțeles,
Unii își pun întrebări pe viitor,

Alții citesc pagină cu pagină în dormitor,

Atît de citeț, ei fac amor.

Suntem pe timpuri cînd citiți ușor,

Fără frămîntîri,ne uităm în zbor,

Dar mai sunt și acele întrebări – probleme,

De neînțelesuri,insomnia geme,

Suntem oameni cărți

Uneori citeț,

Uneori nici pe-un înțeles.

Cînd citim cărți.

cropped-cropped-people_of_the_book_by_25kartinok-d4kmbda.jpg

A citi o carte , nu-i decît altceva a fi complicele la zidirea unui univers cu creație.

Cînd pătrundem într-o bucățică de carte ruptă din sufletul unui scriitor, atunci atingem fiecare respirație a lui.Trăim cu el, nu absoluta lume a lui , ci doar o zbuciumată presupunere a noastră.Nu pot să pretind că aș fi un scriitor, dar știu exact cînd mă cufund în cărțile începute de ani, mă detașez , mor și mă lupt cu viața mea blestemată frumos.Așa precum citim însetați o carte pentru suflet.Cărți care sunt hrană și aer pentru existența sufletelor noastre.Totuși cărțile de fapt nu sunt citite,ci trecute prin existența noastră ca un strop de apă înghițit pe vreme de secetă..A citi o carte este mai mult decît a cunoaște un om în stradă, la universitate sau chiar acasă, zi de zi și mereu lîngă tine.Pe ei îi cunoști doar în măsură,doar atât cât ei îți pot dărui.Iar oamenii vii din cărți sunt prezenți absolut, așa precum au fost creați, perfecți în contur. Și îi învățăm, pentru că o dată ce-i citim, îi mai putem simți pînă la măduva respirațiilor lor, fiecare centimentru din trupul și sufletul lor, știm ce gândesc și cine sunt atunci cînd râmîn singuri cu ei , fără idealuri inventate.Și prea mult ne oferă scriitorul că în ciuda neputinței noastre că nu putem stăpâni oamenii prezenți în doza realității noastre, noi putem să ne aflăm lîngă oamenii din cărți , să respirăm cu ei, să-i urmărim, să-i trecem prin noi, să ne trezim cu ei dimineața și să avem insomnie când ei plâng sau se zbuciumă în noapte.Răbdarea care arde ca un mister în noi , atât de lin și alarmant, răbdarea de-a cunoaște prin ochii unor personaje – doar un singur om, vine ca o amorțire a naturii în timp de primăvara, devenind nemuritoare prin moartea sa.Da , pentru că atunci cînd citești trebuie să simți cum sufletul îți părăsește trupul , pe care continui să-l simți, fiind inconștient de asta.

Când citim cărți ne adîncim în marea albastră și ne place să fim purtați de malurile line și uneori zbuciumate.

Când citim cărți suntem mai mult decît perechile de ghiozdane care nu au absență în universități.

Când citim cărți suntem creatorii proprii lumi, și acolo chiar suntem stăpâni.

Când citim cărți , niciodată nu suntem singuri chiar și atunci când se pare că am fi.

Când citim cărți, cerul și pământul își trimit undele pentru contopirea noastră.

Când citim cărți , niciodată nu mai suntem flămânzi.

Insomnie.

woman_is_a_mainstay_of_the__home_by_bojan1558-d6wc5jx

Cînd ești atins de neliniștea de la ora trei,

Deschide un pian și un geam,

Cu o răsuflare de lună,

Să poți șopti ușor : Noapte Bună.

Unui ecou pierdut în somnul din tine,

Să privești spre oglinda sufletului tău,

Pînă îți atingi și hramul existenței tale,

Pînă la răsărit și la răsuflare.

Ca să nu îți pară rău de insomnia ei,

Și nici de neliniștea de la ora trei.

Să alergi pînă la epuizare,

De rîsul și plânsul din vis,

De dorința hapsână de tine,

De-a te iubi pînă la veșnicie,

Ploaia.

Rain__by_BartoZ

Trecători de viață,

Ce vă plîngeți pe cer și pe timp,
Oare v-ați întrebat vre-odată,
De ce vine ploaia?
La cît de senini sunteți,
Oare ați privit vre-odată,
Sau nu,
Ați urmărit liniștea cerului
Atunci cînd plînge ușor ?!
Pacea fiecărui strop,
Care în speranța că îți va cădea pe gene,
Nu pe umbrelă,
Pacea picăturilor de ploaie,
Doamne, cînd se vor mulțumi – nemulțumiții ?

Lasă-ți geamul deschis. Acum.
Ploaia nu vine cînd tu o chemi,
Ea vine atunci cînd,
Dumnezeu se decide, cu greu ,
Să ne spele sufletele, și rănile , și oasele ,
Dacă la tine nu a venit,
Sau s-a oprit în fulgerul,
Ce ți-a tăiat liniștea,
Roagă-te și ieși pe ușă,
Nu pe geam,
Ieși în mijlocul pămîntului,
Strigă pînă struna sufletuluit tău,
Se usucă,
Așa încît să fii iertat.