Dacă n-am fi perceput timpul ca nisipul ţinut în pumn , oare am fi avut atîtea pretenţii asupra vieţii lui? Dacă nu l-am fi purtat în spate , ca pe un bagaj, ca pe-o povară şi un blestem , oare ne-am fi uitat în oglindă mai puţin pentru a ne plînge de bătrîneţe?
Şi dacă ar fi timpul un dar, l-am fi oare sacrificat , dăruindu-l părinţilor, dar oare ei ar fi rămas de-a pururi tineri ?
Şi atunci, de ce îl mai pierdem ? Cu atîtea teorii în spate, cu atîtea obiective, cu atîtea sfaturi inutile, cu atîta ambiţie de-a trăi, de ce ne minţim şi pînă la urmă tot îl pierdem? Dar oare este al nostru , ca să avem autoritatea de-a spune că noi îl pierdem şi nu el pe noi ?
Oare timpul s-ar fi îndurat de noi , şi dacă ar vedea că suntem pe fugă mereu, s-ar fi oprit la o margine de drum ca stămoşul şi ne-ar admira ? Dar e păcat, să nu spun, că nu-i însăşi viaţa de.a alerga după putere.Nu trebuie decît să ştii, că vei observa absenţa timpului doar atunci cînd existenţa ta , va fi utilă pămîntului , lăsînd urme care vor fi văzute de atâtea generaţii.
Nu vă risipiţi viaţa , mereu rătăcindu-vă în rătăcirile voastre, murind şi negăsindu-vă pacea interioară.Nu mai învinovăţi-ţi nevinovatul.Timpul n-are nici o problemă cu voi, şi nu are nici întrebări şi nici răspunsuri.Obişnuiţi-vă să trăiţi fără timp.
Sa traiesti fara timp… Nu e deloc placut sa traiesti in afara timpului. Ori sa traiesti mereu aceeasi zi… Problema e ca, daca ai “rupt-o” cu tmpul, e foarte greu, daca nu imposibil, sa mai revii la o viata normala. Cand ajungi sa nu-ti mai pese de timp, nu-ti mai pasa, cu adevarat, de nimic pe aceasta lume…
Nu, idee e că să nu m-ai ai pretenții la el,să lași frica aceasta de-a pierde timpul,oricum nu ne aparține.Trebuie să înțelegem că timpul nu există,e doar o invenție.Și dacă ne-am fi descătușat de timp,atunci am fi prețuit viata,am înțelege că contăm noi și lumea noastră interioară.