Prea tîrziu.

Prea târziu am ajuns în pădurea de vis, Prea sărăc și pustiu , un copil prea învins, Să-i cutremur pe veci , să-le învăț poezii, Să-i iubesc cu priviri, doar atît cît sînt vii. Prea târziu am ajuns la oceanul de vis, N-am avut nici temei, nici prea bani îndeajuns, Să mă așez lîngă ei , să ascult ce mi-au spus, Ca să pot să exist într-o lumea ce s-a încins. Prea târziu am ajuns în ograda cu flori , Nici prea flori n-am găsit , și nici pomi tot mai vii, M-am grăbit cît să mor , dar  pustiu … Continue reading Prea tîrziu.

Dacă nu ai văzut tristețe , caută privirea unui tată bătrîn.

Bunelul meu avea șapte copiii. Dar a murit singur.Era unica țesătură de înțelepciune pe care îmi făceam seara băsmăluțe de povești.Unica oră de ceai împletită cu zîmbete.Și regretul meu din viață că eram mereu ocupată pentru el.Tristețea tatălui cu șapte copiii care niciodată nu a știut să învețe de la soția că iubirea nu înseamnă doar griji , ore în șir de povestiri , și diminutive , dar în schimb înseamnă acea foamea a lui , oasele frînte , ani de-a rîndul departe de casa cu lumină, praf și glod , mult glod , și absența zilelor de Duminică.Asta a știut el … Continue reading Dacă nu ai văzut tristețe , caută privirea unui tată bătrîn.

Frică .

Frică nu îmi este  de moartea care îmi mănîncă veșnicia , nici de singurătatea pe care o beau în loc de cafea , nici de tine , nici de soarele care s-a stins în ochii ei , nici de mine. – De ce ? De foaia albă.De albul scurs în negrul gîndurilor ei. Ruginită și răgușită , stând în colțul din cameră prăfuit de atîta vreme, unde doar luna de seară își strecoară lumina.Și totuși tăcerea arde în propria ta zbucimare mai tare decît strigătul rupt din tine.Pentru că  m-au înghețat , m-au ars , m-au rupt , m-au strivit … Continue reading Frică .