Prea târziu am ajuns în pădurea de vis,

Prea sărăc și pustiu , un copil prea învins,

Să-i cutremur pe veci , să-le învăț poezii,

Să-i iubesc cu priviri, doar atît cît sînt vii.

Prea târziu am ajuns la oceanul de vis,

N-am avut nici temei, nici prea bani îndeajuns,

Să mă așez lîngă ei , să ascult ce mi-au spus,

Ca să pot să exist într-o lumea ce s-a încins.

Prea târziu am ajuns în ograda cu flori ,

Nici prea flori n-am găsit , și nici pomi tot mai vii,

M-am grăbit cît să mor , dar  pustiu să trăiești ,

Și m-am împiedicat cu lacrima din ochi ,

Nici chemări n-am avut , nici un pic de noroc.

Prea târziu am ajuns la cimitirul cu tei ,

Să grăbit , ajungeam la Păunescu cu ei,

Măcar să-l aud și să-i pot șopti ,

O dată cu el , lumea se va prăbuși.

Prea tîrziu am ajuns la grămadă cu cărți ,

De blestemat ce sunt , poate erau poeți ,

Să-i ascult ce mai zic , și să plîng pînă mor,

Fără ei e pustiu , și e jale peste tot.

Prea tîrziu am născut poezii și romane,

Dintr-o lume hrănită cu cărți și hîrtie,

Și n-am rost să trăiesc fără ei , pe vecie

Prea tîrziu pentru noi cu poezie.