Nuștiu ce ți-au vorbit despre mine,

Dar sunt tabloul de toamnă , din colțul tău de cameră,

Care deși te privesc într-una ,

Niciodată nu ai șters pînza de păianjen ,

Care mă orbește ca bruma.

Nuștiu ce ți-au dăruit pe mine,

Dar de cînd sunt la tine,

Sunt oglindă, refugiu ,insomnie.

Cîte-odată mă lași pe timpuri ,

Uneori mă târâi cu tine,

Nuștiu cu cît m-ai vîndut ,

Dar de cînd nu sunt lîngă tine,

M-au prăfuit toate zbuciumurile lumii,

Așa încît n-am rămas decît ,

Un tablou pe pământ.