Sunt cîțiva ani legați într-o cutiuță care mereu mă țin la mal , dacă văd că plutesc, mă țin la suprafață.Mă țin la mal cu idee că oamenii întotdeauna dezamăgesc, chiar dacă uneori nu ei sunt de vină , ci așteptările tale.Tu ai fost primul , care m-ai avut , și m-ai înecat în toți acești ani , în toate acestea zile.Privirile deosebite , mereu îți zidesc misterul în sufletul tău.Și începuturile noastre au fost un mister , în care te descopeream în vise , în cuvinte, în planuri cu mine și cu tine , în trecutul tău și al meu.

Tu m-ai avut atît de repede , deși uneori credeam în întervaluri de timp.Cînd am început să îmi dezbrac sufletul , gol l-am lăsat , vorbindu-ți despre tăcerile mele, despre temerile mele , despre scrisul meu.Și tu m-ai înghețat.

M-ai avut … cînd te-am crezut.Ce frumos ai jucat.Deși știam că pierderea va fi a mea.

M-ai avut …cînd ți-am dedicat ție toate așteptările mele.

Ce frumos m-ai avut.Așa cum le ai pe toate.Pe toate , cele pustii și care se vînd.Iar eu am ales doar să te port ca pe-o așteptare, ca pe-o întîlnire cu propriul suflet.Nu ai să poți să mă așezi pe-o balanță cu toate, tot ce credeam eu , într-un suflet cu mistere capabil să nu distrugă.

M-ai avut … cînd m-ai copleșit cu masca depusă ca un praf , pe sufletul tău.Și cînd am început să cred , că oamenii chiar au nevoie să fie crezuți. Da , și chiar atunci cînd credeam că sunt un pic mai egoistă , și stranie decît tine.M-ai avut cînd am început să cred , că chiar trebuiesc , nu ca pe-o marfă de pe raft , nu ca pe-o carte care nu are cuprinsuri , ci ca pe-o răsuflare , atît de profundă.Fără a fi comparată.Nu eu , nu sufletul meu.Prea pustiu , prea mic , prea trist.Ești stăpînul proprei lumi , care domină totul și pe toate.Ți-ai dat seama că ar fi o pierdere în sondaje , dacă ai fi refuzat.Și m-ai avut.O picătură , un strop, un pic.Dar nu am crezut că oamenii puternici , pot fi și slabi.Ți-e frică.De lumea mea căzută dintr-o lacrimă de lună.Nu ai fi crezut vre-odată , că tu vei cîștiga liniștea din sufletul meu.

M-ai avut.Și îți place să ai , să deții.Dar după fiecare frîngere, vine oare vre-un cîștig ? Nu , dar m-ai avut pînă în momentul cînd am închis ochii , dincolo de privirea asta , lumea și fibrele ei se simt cu atîta intensitate.Nu te-am simțit acolo. Rece, pustiu , obosit,pierdut, uitat și singur, dintotdeauna așa ai fost.Dar m-ai avut , zidind în mine o figură misterioasă cu atîtea răsărituri.Nu erai decât un cîștigător de trupuri ce se pierd în diminețile tale.Tîrziu sau niciodată ,sensul vieții îți face semn de reîntoarcere.

Incomparabilă este deținerea din mîinele tale ,care ai avuto.Pentru că cînd am închis ochii , tu tot ce ai avut , ai pierdut.M-ai avut , și m-ai pierdut.În întunericul subteran, cu razele ce pătrund pe sub gene , misterul se întîmplă încă.Și eu atîtea pot să simt.