Orbul și nimicul.

DSC_0205

Ardem în propria, și zbuciumata lumînare,

Nu suntem decît cenușa veacului,

Care se primblă prin istorie,

Se mint cei care cred că pot să se stingă.

Timpul ne mătură din drumul lui,

Lîngă pianul prăfuit cu ani ,

Mi-am așezat amintirile pe mobilier,

Și am rugat ploaia , să mă curățe,

Așa încît luna să îmi oglindească chipul,

Chinut și mereu rece.

M-am reîntors acasă,

Și am rugat iarba să mă calce,

Focul să mă ardă ,

Pămîntul să mă ascundă,

Ca să rămîn aici, și să mă întîmpine toamna,

Ca să nu fiu prima, și utlima la întîlnirea,

Dintre ani , și dintre veacuri.

-Pot să mă așez aici lîngă tine?

Nici eu nuștiu despre ce îmi vorbesc,

Sau îți vorbesc.

Dar tăcerea ta , îmi zidește senzația ,

Că trebuiesc , și că mă asculți.

Nu zi nimic, hai să privim cum dansează ploaia,

Pe fața noastră.

Sau tu plîngi ?

De ce ?

Ce orb am fost, de n-am văzut ploaia din ochii tăi.

One thought on “Orbul și nimicul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.