Telegramă dintr-o mie de cuvinte.

autumn_reflections_by_daewoniii

Oare am să îmi răspund cîndva, la întrebarea mea ?!

Cine plînge mai mult, încolăcit în răsuflarea care te zgîrîe, te strivește ușor ca nisipul din clepsidră, te pune în genunchi, te cutremură..Cine suferă mai mult, cel care pleacă , sau cel care așteaptă ? Acum mă înțelegi cît te-am așteptat, dragă toamnă.

Mă gîndeam să îți scriu din prima zi, deși nu dormeam la ora trei de noapte,mînele , mintea , sufletul erau blestemate de-un cutremur , din urma trenului cu care ai venit.Da , nu ți-am scris, din cauza că te-am așteptat în gară.Mi-am pregătit albul pe hîrtie a doua zi, dar mă cunoști pe centimetru, și că o dată cu tine, mi-se deschid toate rănile, chiar dacă vii pe acelaș drum cu boala mea, în venele mele se zbate dorința să te am.Am luptat și mi-am scufundat trupul în praful magic, și mi-am amorțit durerile, nuștiu cît o să mă țină, o noapte , două , trei.Dar trebuie să îți scriu , cît mai urgent, pînă aud în ecouri alarma garanției mele.Tu trebuie să știi , cît de mult te-am așteptat, cît de secată am fost,de cîte ori am murit fără răsuflare, de cîte ori am înghețat, de cîte ori m-am pierdut.Unde se află regăsirea , dacă nu în brațele tale ? Și că ești unica viață în care mai cred.Chiar dacă mă usuci, și mă poți lăsa oriunde, și oricînd.Mi-a fost dor să te respir, să mă cuprinzi pînă la nuditatea sufletului meu, să mă încarci cu cuvinte.Eu trebuie să îți spun..atîtea..m-am învățat să cînt la pian , să cînt la chitară, să scriu mai mult, să nu iubesc, să uit , să sper , să mor și să mă reînasc la fiecare sosire de-a ta.Tu trebuie să știi , că telegrama asta va ajunge la tine, doar atunci cînd eu te voi părăsi ,cînd voi ucide absolut sufletul meu , cu toată lumina sa.Mi-am plănuit propria sinucidere, tu ești liniștea mea , iar eu acum te părăsesc.Știu , că îmi ceri atîtea răspunsuri, că ar trebui să calculez , deși nu am iubit niciodată matematica, știu că ar trebui..dar ..știu..ba , nu ..nimic nu mai știu..cum , de ce , oare nu s-ar putea altfel..taci..ascultă-mă..nu, lasă-mă. Încă o dată te întreb, cine suferă mai mult , cel care pleacă sau cel care așteaptă ? Eu am alergat prin timp , să te conving , și să îți mărturisesc propriul blestem , să îmi fii pregătită, nu mi-aș dori pentru nimic în lumea, ruinarea ta.Și nicioadată, niciodată nu am crezut că eu voi fi acea care voi pleca.Am fost pregătită să te aștept în fiecare an, să te salvez în inima mea, să te am, oriunde și oricînd, dar nicioadată nu am fost pregătită , să te părăsesc pentru totdeauna.Să nu mi te usuci cînd vei citi, nici să nu mi te plîngi , să nu mi te zbuciumi , să nu mi te pierzi, că ești unicul gînd care îmi ține cuvintele vii.Tu ești tu , da ? Și eu sunt eu , nu ? Știu că pînă acum , am fost un întreg.Din ochii mei se plîngeau dorurile tale, în aerul tău se frămînta mirosul meu.Și atît de mult aș fi vrut să renunț , la dar…la dar..să mai există încă un poate..

Oare ai fi crezut că eu sunt complice la propria distrugere, ruinare , epuizare ,plecare.Și oare te-ai fi gîndit tu , că la întîlnirile noastre de seară, să îți mărturisesc despre planul meu, despre absența mea ? Trebuie să își scriu un poem , fără tine am să rămîn pustie, mai pustie decît rămîneam uneori la plecările tale de sezon.

Mi-am plîns insomniile, și încă le mai plîng…cît de sîngeros este să îți zmulgi rădăcinele, să mori din trup pînă la suflet, să îți abandonezi cerul și pămîntul , cît de profund mă apasă , și mă pune în genunchi , gîndul că plimbările noastre nu se vor mai întîlni , niciodată.

Dacă ai putea vreodată , să mă ierți , că am fost atît de slabă, de minusculă, și că am renunțat atît de ușor la viața lîngă tine.Doar dacă ai putea , vreodată..măcar în memoria sufetului meu.

Cînd vei citi , vei înțelege că de atunci te-am scris în toate poeziile mele, în toată existența mea.Și eu încă atîtea am să îți spun…

Știu , că îmi va trebui mult să îți mai scriu , ca să mă înțelegi, de ce am așezat copacii într-un cerc,și de ce încă nu mă mișc din gară.Ai alergat cu sufletul pînă la infinit, m-ai tîrît după tine, și nu ai înțeles de ce nu mă mișc din gară.

Cu drag,în memoria sufletului tău.