Pliculețe de ceai.

_tea__by_enikocce

Noi doi suntem pliculețe de ceai,

Te văd ca pe-o picătură de apă din tot ceea ce ai,

Să te sorb fierbinte, sau să te las să te răcești ?

Ca să tot  fii și să mai trăiești.

Fiecare dintre noi și-a găsit aroma,

Cu delicatețe și suspine ți-ai ales primăvara,

Iar eu cu melancolie pe sub vene,

Mi-am ales doar toamna.

Tu te bei prin restaurante scumpe,

Plătit atît de scump și elegant,

Eu mă sorb cu zgomot și cu liniște,

Pe lîngă un geam din subteran.

Nu avem diferențe, nici nu vrem să le găsim,

Ne iubim, ne urâm, ne frigem și omorâm.

Nu m-ai gustat niciodată, sau n-ai vrut să o faci,

Nu m-am dat niciodată, nici prin infuzie de copaci,

Eu te sorb cu delicatețe,

Tu cu pofta de-a te sătura,

Tu mă golește fără privelește,

Nici că te uiți la mine, în cana ta,

Eu închid ochii la fiecare sorbitură de-a mea,

Să te simt printe oase, și am puterea de-a te vedea.

Fără răsuflare, fără gînduri tîrzii,

Fără să mai vii,

M-ai băut, ahhh!

Ți-a reușit cumva, avînd experiența de-a le bea,

M-ai combinat cu lămâie, să îmi pierd din culoare,

Să rămîn altceva, decît o valoare,

Și din pliculețul din tine, mai poți face vre-o cinci ceaiuri cu suspine,

Însă doar din mine, n-a rămas decît pliculețul cu mine.

Care doar acum,

Poți să îl arunci la gunoiul din drum,

Și acum tea time,

E felul să dai din tot ce ai.

Poate că fericirea.

SONY DSC

Poate că fericirea nu-i ceea ce cauți și nu găsești, ci ceea ce găsești atunci cînd nu cauți,

Poate că fericirea e altceva.

Dacă n-am fi alergat în goană după putere, strigînd pe toate străzile că asta e absoluta fericire,

Și dacă am fi știut că..

Poate că fericirea nu-i în absolut, ci doar numai un strop din el.

Poate că fericirea e un fulg de nea, așezat pe umărul tău, așa de fin sărutîndu-l,

Poate că fericirea este atunci cînd ai uitat umbrela acasă, și afară ploaia îți spală hainele cu tensiune.

Sau poate că fericirea e o frunză care își așează ultima respirație în privirea ta,

Da, poate fericirea e îmbrăcată în cuvintele bunelului care stă ore în șir și privește cerul,

Poate că fericirea nu-i atunci cînd îți numeri timpul.

Poate că fericirea nu-i zgomotul din cluburile de noapte, ci pianul și vioara din sufletul tău,

Poate că fericirea nu-i mulțimea de oameni care te face să te simți singur,și poate e singurătatea privită de la ultimul etaj.

Poate că  fericirea e altceva.

Poate că fericirea nu-i like-urile de pe hîrtie, ci zîmbetele o mie care le primești în strada de la oameni necunoscuți,

Poate că fericirea nu-i limita care ți-ai pus-o la poartă, ci nebunia de-a face în seara asta totul și mîine de-a te îngropa în remușcări și regrete.

Poate că fericirea e atunci cînd știi că părinții tăi niciodată nu v-or îmbătrîni, chiar dacă știi adevărul.

Poate că fericirea nu-i atunci cînd ești iubit, ci doar atunci cînd iubești.

Poate că fericirea e atunci cînd urmărești plecarea rândunelelor de sub streșina ta.

Poate că fericirea e toamnă ?

Sau poate că fericirea nu-i ?