Tic-Tac

waiting_by_stranger_bot-d84lm6x

Tic-tac..mai am atât de puțină toamnă în pahăr.

-Vă rog, mai turnați-mi un pahar cu  vin de septembrie, pînă amețesc de viața lui, uitînd de viața mea, și așa pînă la infinit.Jur, că mă achit.Vreau toamna să îmi curgă în pahare, și cerul care ne veghează să nu ne adoarmă ci doar să ne tulbure privirile, să ne facă ca să uităm de noi.Nu vreau să fiu nimica azi, și nici telefonul să nu mă sune, să rămân stopată între spațiu și timp, să mă prefac în orice, dar nu în mine.Și să cred că nebunia tuturor lucrurilor este să credem că natura noastră ține până la infinit.În ce fel de anotimp trăim noi?

Sub periferiile străzilor noastre, e atîta liniște.

Eu nu înțeleg cum am ajuns în locul ăsta, dar nici nu mă interesează.Am în mînă o carte ce îmi trezește sinucigașul din mine, măcar în cărți oamenii își pot număra și opri răsuflările, și am în fața mea o rază de soare, mă încălzește cu un zîmbet ce îl cerșesc tot eu.Suntem străine și nimeni nu îți numără șuvițele de păr, fiecare este pierdut în lumea sa.Ne-am rătăcit și noi pe aici, și nu vrem să ne amintim încă cât timp ne-a mai rămas.

Acelaș calendar însemnat cu urmele mele, cu pași grăbiți și cu mers în loc, de cîte ori ai avut senzația că mergi spre nicăieri? Mi-am deschis geamul larg ca să privesc și să urmăresc păsările cum desenează cerul în mii de puncte.Dar pe aici cade bruma peste genele mele, peste sufletul meu.

Tic-tac..e atît de puțină toamnă între noi.