Bunelul meu e viu.

insight_by_nataliadrepina-d8ggus0

Bunelul meu este unicul meu vis, pe care pot să-l simt cu tot sufletul, atît de viu.Cineva mi-a spus, oamenii nu mor, oamenii sunt veșnici.Îmi pare rău că nu-l mai pot vedea, nu-i mai pot urmări ochii mari și atenți, ațintiți într-un punct cu atîta filozofie.Cu pumni mari și cu atîta istorie, se arunca mereu în povești cu sensuri, în cuvinte cu rosturi, în sfaturi cu atîta înțelepciune.Mi-a marcat copilăria, și viața.

Anotimpurile mereu îmi dăruiau ceva mai mult, atunci cînd îl vedeam acasă la fîntână, sub nucul de la poartă.Omul cela își aștepta răsăritul și apusul, ore în șir le petrecea în tăcere și în brațele fiecărui anotimp.Pentru că timp de-atîta vreme a învățat exact, ce poate să primească de la fiecare.Și încă mai avea așteptări, după atîtea furtuni, după atîtea înghețuri, după atîtea dezamăgiri, oase fărâmițate, după atîta moarte în fața ochilor săi, el încă mai avea așteptări de la viața aceasta.Știind exact că fiecare clipă e unicală, e cîte-o bucată de viață luată aparte, trăită într-un fel, fie el și rutină, nimic nu se repetă la fel.Eram obișnuită să îl găsesc mereu acasă, și dacă nu era, eram obișnuită să mă caute mereu.Pentru el, eu eram o mînuță care i-ar ține mereu pumnii, fără întrebări, eram urechile care îi ascultau mereu istorioarele, chiar dacă le știam pe de rost.Pentru mine era înțelepciunea care a luat formă.Am mers în mii de feluri,pe diferite drumuri,  încît am învățat liniștea pasului, am învățat singurătatea pădurii, am învățat să ascult aceleași cuvinte în diferite emoții, am învățat să plîng, să aștept și să am răbdare, am învățat să mor o dată cu el.Și fără de el, am rămas pustie.Cum să învăț anotimpurile fără el ? Doar în vise.

Să fi știut eu, că atît de mult îmi va lipsi, prin suflet – zbucium, prin inimă -scrum, prin ochi – plînsete, prin gînduri – străinătate, prin picioare – cădere, prin mîini – osteneală, prin spinare – greutate, prin viață – moarte.

Dacă nu există cerul, de ce să nu îl desenezi ?

textures_by_spiegellicht-d7yfy06

Dacă nu există cerul, de ce să nu îl desenezi? Sau dacă nu ai văzut marea, de ce să nu o simți ? Dacă nu crezi în iubire, de ce să nu iubești ?

Dacă nu vreți să trăiți în lumea lor, desenați o singură lume a voastră, și acceptați-vă singura idee ca toți să vă creadă nebuni dar fericiți.

Dacă nu vreți să iubiți, desenați o singură lume a voastră, și încercați-vă să vă iubiți într-un singur mod.

Dacă nu vă găsiți liniștea, desenați cerul și el vă va legana pînă la infinit.

Dacă vă rătăciți în labirintul celorlalți, zidiți-l pe al vostru și jucați-vă voi, nu ei.

Dacă vă osteniți, aruncați-vă de pe munți în pustiul vostru.

Dacă explodați de emoții, izolați-vă și desenați-vă emoțiile, în cuvînt, în desen, în sunet, în dans, în voce.

Dacă v-au rănit, nu vă răsplătiți pentru asta, la final achită Dumnezeu pentru noi.

Dacă nu vreți să iubiți viața, dar.. stai..Cum să nu o iubești ?

Dacă crezi că nu poți, nu ai de unde, nu știi, nu crezi..Oprește-te…

Fă-ți lumea ta, oprește-te în anotimpul tău, fă ce vreai tu să faci din viața ta, și nu ceea ce vreau alții să facă.

Ești la marginea unei limite.Strigă, aleargă, cîntă, înoată, bea, dansează, sinucide-ți emoțiile negative, ele nu te încarcă cu nimic.Urmărește viața unui pom, unei frunze, unei stele…și nu pierde ani gîndindu-te la viața ta.Ce ai tu din asta, și ce are ea? Cît timp pierzi pe zi, plîngând că ceva nu ți-a mers ? Și oare de cît timp ai avea nevoie să faci așa încît să-ți meargă toate ?

Limita e doar în gîndul tău.

Dacă nu crezi, învață-te măcar.

Ce-o fi ea ? Cine sunt eu?

ghostkl_by_sturmideenkind-d9eo93i

Cîtă liniște îmi aduce singurătatea, așa mi-a spus, și sa pierdut în eternitatea ei, era lîngă mine cu sufletul nud și cu ochii închiși, lăsându-mă pe mine să mor de admirația ei și boala mea, m-a orbit, mi-a inundat venele cu singele ei, și m-a făcut o pradă.E atîta întuneric pe aici, și doar o sclipire de lumină chiar vine doar de la ea.Știam exact ce vrea de la viața ei, și era să fac o greșeală dacă încercam să o aduc pe pământ.Am lăsat-o să viseze în cele mii de moduri, în cele mii de vise, așa cum vrea ea, tristă, ostenită, frumoasă cu insomniile care le duce sub gene, așa am vrut-o mereu.Să o schimb ? Dacă aș fi un nebun, aș încerca, dar acuma nu sunt decît nebunul ei, ea face ce vrea din mine, și eu fac ce vreau cu ochii ei.

E mereu un tablou în casă mea, de toamnă ca să nu vă las să ghiciți.Dar nu este proprietatea mea, și nici n-aș putea să o fac vre-odată, căci o pot pierde.E un tablou cu atîta viață, uneori este cufundat de oceane, și o aud cum îmi murmură și mă cheamă, alteori e o tăcere absolută, o aud doar cum calcă ușor pe sufletul meu, alteori e un vis, o lună, o stea.Mă urmărește chiar și atunci cînd nu stau lîngă ea, să fie umbra vieții mele pierdute în întuneric ?

Sunt pustiu fără ea, m-ai pustiu decît singurătatea băută cu dînsa, într-un răsărit sau apus, am să recunosc că prin cuvintele ei, prin insomniile ei și durerile infipte în oase, prin însăși moartea ei, eu mă simțeam singur și străin, dar mai bine singur lîngă ea, decît să nu îți poți explica cum ești fără dânsa.

Ce-o fi ea ? Cine sunt eu?

Ea, e o toamnă de la care mă despart cu greu, ori de cîte ori pleacă și ori de cîte ori revine.În părul ei, șuviță cu șuviță soarele și-a împletit culoarea și căldura sa, în ochii ei luna plină și-a oglindit tristețea, în mîinele ei toamna și-a scuturat frunzele, în trupul ei firul de iarbă atît de fraged și fin și-a înfipt puterea, în glasul ei au murit toate viorele.E e o lacrimă, un început de zi fără finaluri, un surîs înecat în lacrimi, o tristețe frumoasă, o stea care uită să radieze pe cerul ei.Ea e trecere, o simți în prezent și la viitor te poți frămînta cu ea.E un tablou situat exact în fața ochilor tăi, atunci cînd dormi, cînd fumezi, cînd îți sorbi cafeaua sau ceaiul.E e mereu în trecere…ea e..o lume aparte..unde nu sîntem noi.

Eu, un pămînteam rătăcit în propria viața.Incapabil să mă lupt cu un anotimp, mi-am scuturat dorurile, mi-am băut toate amețelile, și am rămas singur împachetat de iarnă, atît de rece și uitat.Neînsemnat.Un străin la o margine de drum, care mereu sa întrebat..ea..ce-o fi ea ?