Scrisoare fără livrare, pentru bunelul meu.

Bunelul și Casa. Să știi că m-am obișnuit să îți scriu în fiecare noapte, asta mi-am promis, asta ți-am promis, și prin asta te simt cum respiri prin venele mele.Știu că te frămânți în fiecare zi cum stau toate, așezate pe pămîntul bătut de mîinele tale. Astăzi seara simt cum nu am liniște, exact cum m-ai părăsit tu atunci seara, ruptă de pe pămînt, omorîtă prin durerile înfipte în oase, săpată, secată, distrusă în mii de cuvințele, n-am rămas decît aer și apă, lacrimă și cădere.N-am putere să îți scriu.Tu trebuie să mă ierți , că deși am zis că … Continue reading Scrisoare fără livrare, pentru bunelul meu.

O Clipă.

Bunelul meu și-a trăit jumătate de viață, singur.Deci a rămas jumătate de respirație, jumătate de privire, de suflet, de viață, și totuși a continuat să își iubească diminețile.Rănit și dezamăgit în mii de feluri, el mi-a arătat că nu de la oameni trebuie să vină așteptările tale, iubirea ta, sensul vieții tale. -Să nu crezi în nimeni, și să nu aștepți nimic de la cineva, oamenii încă nu au învățat să se creadă pe ei..Dar în schimb Dumnezeu ți-a dăruit iubirea în atîtea feluri.Cum poți să pretinzi că nu ai simțit-o vre-odată ? Detașează-te în natura, doar ea te poate … Continue reading O Clipă.

Oferă-mă la timp.

Ți-ai înghesuit timpul între genele tale, și el se numără o dată cu clipirea ta, oare de cîte ori ai fi clipit pe zi ? Și îți numeri timpul chiar dacă nicioadată nu ai meditat asupra lui, în modul cel mai filozofic. – Oferă-mă la timp, îți strigă într-una… Și de parcă ai vedea expresia feței lui, care deși nu a existat, dar o poți simți, atunci cînd te apasă, te sapă într-una, în fiecare zi, în fiecare dimineața, la fiecare amurg care îți explică în scheme că toate zilele nu se mai repetă nicioadată, chiar dacă le trăiești pe … Continue reading Oferă-mă la timp.

Halloween, și pe pământ oamenii s-au prefăcut în îngeri.

Ne-am mascat toți, ne-am colorat privirile și zîmbetul, am rămas acasă triști și uitați într-o melancolie de toamnă amestecată cu sărbătoare, sau am decis să plecăm în oraș, în cluburi, în veșnicie… În București, plîng vioarele, strunele de chitară rupte tot plîng, pianul calcă cu atîta putere în suflete.În univers e atîta zgomot.Toamna s-a sinucis peste inima fiecărui trecător, cerul și-a destrămat toate stelele și plouă peste pămîntul negru, flămînd de trupuri.Luna nemișcată, de parcă pretinde că a știut ceva.Iar respirația lumii se oprește și aleargă, fiecare explodează în mii de feluri, nimeni nu știe ce simte.Zbucium în fiecare stradă, la … Continue reading Halloween, și pe pământ oamenii s-au prefăcut în îngeri.