Scrisoare fără livrare, pentru bunelul meu.

frozen_by_georgeharrison
Bunelul și Casa.
Să știi că m-am obișnuit să îți scriu în fiecare noapte, asta mi-am promis, asta ți-am promis, și prin asta te simt cum respiri prin venele mele.Știu că te frămânți în fiecare zi cum stau toate, așezate pe pămîntul bătut de mîinele tale.
Astăzi seara simt cum nu am liniște, exact cum m-ai părăsit tu atunci seara, ruptă de pe pămînt, omorîtă prin durerile înfipte în oase, săpată, secată, distrusă în mii de cuvințele, n-am rămas decît aer și apă, lacrimă și cădere.N-am putere să îți scriu.Tu trebuie să mă ierți , că deși am zis că n-am să mă supăr pe părinții mei , m-am supărat, deși am promis că n-am să-i rănesc, i-am rănit, deși ți-am promis că am să-mi refugiez zilele și nopțile, am să-mi hrănesc scrisul de pe pămîntul casei mele, din lumina geamului tău, din sufletul și pacea grădinii mele, am plecat pentru totdeauna.Mă jur că n-aș fi plecat nicioadată, dacă viața asta nu m-ar roade într-una cu unicul mesaj că trebuie să fiu mai mult decît presupun că sunt.
E pustie casa, fără tine, fără noi.Și iernile sînt ca niște blesteme, lîngă geamuri nimeni nu se ivește să se bucure de prima zăpadă.Totu-i trist, ecou și pustiu.Fără brad, fără mulți copii, poate mai zărești o luminiță și două umbre din cînd în cînd.
Astăzi n-am liniște, bunelul meu.
Pentru că timpul și ăștia mă sapă, mă răscolesc, mă bat la rădăcină, demult n-am suportat o așa tăietură, o durere-n răsuflări, în inimă, în suflet, în existența mea.Și nu pot să așez decît aceasta ultimă scrisoare, așezată sub niște liniște de pian, atît de puțină.
Mi-au răscolit tot frunzișul, toți oamenii așezați lîngă inima mea, acum i-am pictat într-un tablou, și prin atîtea lacrimi, nu reușesc să-l finisez.
Să știi că depărtările nu te vor lua, căci fără de tine n-aș rămîne decît niște scrisuri aruncate.
Astăzi mă simt pustie, și străină.Mîine, dar mîine nu știu cum voi fi.
Să-mi mai trimiți vise, și să legeni cerul deasupra părinților mei, să rămînă de-a pururi liniștiți.Și da, să rămână!