Scrisoare de la bunelul meu.

Te-m chemat mereu la margini de drumuri, acolo unde cel mai bine sunt înțelesese cuvintele.Știm, că timpul  m-a îngropat, dar mă așez lîngă sufletul tău, de-o mie de ori cînd sufletul tău mă caută.Ce zbucium, și ce cutremur. Amîndoi ne aruncăm privirea în prăpastie, acolo unde nimeni, niciodată nu își va risca și risipi gîndurile, cu buna dorință.Ne aruncăm, pentru că, cîte-odată avem nevoie să ne strîngem.Să ne adunăm din plînsete, întrebări cu răspunsurile rătăcite în labirinturile universului. Uneori se întîmplă să fii aruncat… O să mă întrebi, de ce.Pentru că, uneori oamenii folosesc oamenii. Întreabă-ți sufletul, de-o mie de … Continue reading Scrisoare de la bunelul meu.

Mi-am uitat sufletul acasă.

Se întîmplă să îmi uit sufletul acasă, și să mă pornesc în rutina vieții, pentru o zi, fără el.Să-l las așezat pe pat, cu o carte deschisă, doar pentru a răsufla adevărata grijă a artei.Sau așezat în fața pianului care îl cunoaște pînă la fibra existenței lui.Poate nebun, poate tăcut, poate ar fi vrut să strige pînă  cînd ecourile încep a vorbi.Azi, nu, nu mai are puterea de-a se ridica din pat, de-a vă asculta cum comentariile voastre vin ca niște indicatoare.Stă, singur, timid, ca un copil care vrea să spună atîtea, dar a ales să deslușească de unul singur, … Continue reading Mi-am uitat sufletul acasă.

Învață-mă să trăiesc.

Învață-mă să trăiesc, așa încît să îmi așez un scaun în spatele tău, Hapsîn de informație, să mă uit la viața ta, Să mă rătăcesc în istoria ta și a altor oameni, Care deși importanți, i-ai lăsat fără nume cu majusculă. Învață-mă gramatica privirilor, ca să nu cad într-o capcană, Atunci cînd privită sunt din diferite colțuri. Să-mi ocrotesc liniștea ochilor mei, încă netulburați, Învață-mă chimia, care deși complicată mi s-a părut, Întotdeuna găseam răspunsurile atractive. Și să-mi lași timp, pentru literatură , Îți promit că am să stau liniștită, în spatele tău, Răsfoind prin viața scriitorilor cu multă grijă, … Continue reading Învață-mă să trăiesc.

In my veins.

N-am nici o lege în care să îmi afirme ferm că iubirea există.Oamenii vorbesc despre asta.Îi aud mereu, și o aud în diferite feluri.Unii aleg iubirea ca pe-un loc, alții ca pe-o etichetă a vieții, alții o înlocuiesc ca pe-un lucru nou-nouț procurat.Ca să mă alint.Ca să fie.Ca pentru pur și simplu.Mint.Căci, iubirea nu este la suprafață.Nu o vedem nici la un mal.O simți în zbucium.Ea nu există decît în sunetele care plîng, în scrisul căruia se scurge din venele unor scriitori bine plămădiți, în focul privirilor care nu vorbesc, în matematica trupului care din doi devine unu, în tablourile … Continue reading In my veins.

A drop in the ocean.

-Rătăciți și străini, fiecare poartă în spinare, un ocean.Așa mi-a zis, și a plecat. Avea o privire în care s-a înecat toată liniștea oceanului, și totuși știam că, dincolo de ea, stau maluri risipite ce se zbat în nopțile străine, acolo unde nimeni nu se întreabă unde-s ascunse sufletele.În privirea ei, s-a înecat oceanul, cu nemărginirea lui.Cu ce am greșit și eu în fața ei , pentru că m-a ales pe mine, să o privesc înecîndu-mă? Cu ochi mari și speriați, cu zimbetul ce-ți inspiră o altfel de fericire, mi-a lăsat dorurile în palme, în ochi, în suflet.Am încercat să … Continue reading A drop in the ocean.

Iluzie.

De cîte ori îmi arunc privirea spre ochii tăi, Ca o veșnicie de-a căuta printre stele. Pierdut.Aruncat.Părăsit. Nu sunt nimic, și nu rămân nimica. Vîntul din ochii tăi, este exact tot ce-am căutat pân acum, Și tot ce-am găsit și putut culege din toți oamenii frumoși, Soarele rupt din colțul zîmbetului tău, este exact tot ce-am vrut să văd pînă acuma, În toate răsăriturile în care m-am pierdut, inconștient și conștient, Perfectul din tine, mă face să rămîn imperfectul simplu pentru o rutină de viață, Și frumusețea ta, pe care nici tu nu bănuiești că o deții, Atunci cînd cuprinzi … Continue reading Iluzie.