-Rătăciți și străini, fiecare poartă în spinare, un ocean.Așa mi-a zis, și a plecat.

Avea o privire în care s-a înecat toată liniștea oceanului, și totuși știam că, dincolo de ea, stau maluri risipite ce se zbat în nopțile străine, acolo unde nimeni nu se întreabă unde-s ascunse sufletele.În privirea ei, s-a înecat oceanul, cu nemărginirea lui.Cu ce am greșit și eu în fața ei , pentru că m-a ales pe mine, să o privesc înecîndu-mă? Cu ochi mari și speriați, cu zimbetul ce-ți inspiră o altfel de fericire, mi-a lăsat dorurile în palme, în ochi, în suflet.Am încercat să supraviețuiesc, să stau la suprafață, dar am eșuat.

Știu, într-o zi, mă va izbi de mal, așa încît am să mă rup în bucăți, și am să rămîn umbre, în care doar luna va fi capabilă să mă privească pe jumătăți.