Uncategorized

Ce rămânem după ea.

 

anina_bird_128_1_by_anina_bird-d64zf43.pngNiciodată nu o să ne facă timpul să simțim la fel, deși uneori o să zidim iluzii că am întâlnit perfecțiunea.Pentru că, ce rămânem după ce-am fost zdrobiți fără milă, după ce-am plecat sau am fost lăsați să plecăm, după ce-am căzut din cele 7 raiuri, după ce-am alergat cu visele împărțite la doi pe-un singur pământ, nu ne mai putem întoarce niciodată în timpul care am fost și după ce rămânem.

Și o să rămânem umbre de lună tristă, maluri de oceane rupte, picături de ploaie înecate, umeri prăfuiți fără săruturi, ziduri între spațiile dintre degetele ce nu se mai cuprind, buze de primăvară,acele priviri pe jumătăți, vioarele învățate cu rost, clape de pian prăfuite, răsărituri ascunse, case părăsite, pași cu pământul în ochi, voci înghițite, cărți mâncate, singurătatea la ceai.

Triști, pentru că ne-am rupt din inima rădăcina, ce a fost crescută de un an, doi sau zece.

Și-o să treacă răsăriturile revărsate în veșnicii, ca să înțelegem că și singurătatea are formă exterioară, printre mâinile zidite pe la spate, în picioarele care nu sunt obosite să-și pășească acelaș drum, zi de zi.Și acei ochii umpluți cu lumină încărcată de nopțile cu lună plină.O să ne alegem singurătatea, din simplu motiv că am fost dezamăgiți sau că am obosit să dezamăgim.Și-o să o iubim cu toate cele mii de firișoare, pentru că ea nu o să ne scoată niciodată din casa comfortului și nu ne va cere niciodată nimic.

 

Deși, într-o bună zi, v-om împărți visele cu cineva, oricum v-om fi singuri țînându-ne de mână și v-om simți spațiile în brațele ce ne cuprind.Sau v-om fi singuri cu o carte la o margină de lume, acolo unde nimeni, nicioadată nu îți va răsfoi trecutul.Și-o să rămânem trecuturi păstrate în cărțile scrise, o să zidim, o să povestim iubirea noastră care a știut să se ascundă uneori ca un copil mic și rușinat, în colțul inimii noastre.Între timp așezându-ne viața, lîngă sufletele care deși nu am vrut, dar s-au îndrăgostit de noi.Și o să rămânem, nu pentru că dorim, ci pentru că așa trebuie.Familii mari și fericite-n poze, cu priviri care răscolesc prin trecuturile triste.O să iubim ploaia, și o să ne petrecem nopțile rătăcindu-ne în conversațiile reci cu luna.O să alegem toamna ca unicul anotimp perfect pentru plimbările din seară.Și o să fim absenți, absenți.

O să publicăm prima carte, pentru a ne demonstra că încă nu ne-am uitat și nu ne-am pierdut.

O să ne păstrăm în biblioteca casei, în spatele cărților, acolo unde numai noi știm, de frică să nu ne vadă nimeni, și-o să ne citim pe ascuns.Ca la 60 de ani, să ne obosim nepoții cu iubirile din timpuri.Întâmplător, o să ne întîlnim nopțile, atunci cînd ne vom cufunda în oglindă lacului de lîngă casa, și v-om continua să numărăm 4 stele, pentru ca fiecare din noi să fie fercit.

O să ne trezim în răsărituri, și o să simțim cum sub genele noastre se scurg amintirile.Da, timpul o să ne mai aminteasca de noi, dîn când în când.

Și o să fim prea mulți, cei care nu mai cred în iubire.Noi, ăștia ce rămânem, nu v-om putea niciodată să fim prezenți aici și acum.

 

Uncategorized

Dincolo de malurile unui ocean.

Rătăciți  în fața oceanului, ne pierdem puterea de-a ne ridica în fața unei lumi străine, și noi.Pustii și inundați de întrebări, ne râdem ironic amintindu-ne de cei care își spun că încă iubesc.

Ne frământa la fel cum oceanul își frământa malurile cu zgomot.Aici oamenii au uitat să se privească în oglinda sufletului.

Unde suntem, dacă mereu simțim că cineva ne caută ?

Unde suntem , dacă mereu simțim ca unele locuri ne cheamă?

Unde și când ne vom găsi pe noi înșine ?

În fiecare suflet există un ocean cu mare zbucium, un cer cu multe stele, și în fiecare privire trăiește umbra unei luni triste.

Suntem triști și zbuciumați în răsărituri și apusuri , pentru că de fapt suntem acolo unde nu ar trebui să fim.

Nu căutam bogăția și nici diplomele prăfuite pe rafturile unei case de vis, ci căutam pacea, atunci când risipim o viața după goana celor ce-am crezut că trebuie,ce-am crezut că e necesar, atunci … ne trezim intr-o dimineața și suntem triști, zbuciumați și aruncați pe malurile unui ocean flămând, și atunci ne întrebăm…ce-i fericirea și pacea interioară? Dacă avem totul și parcă nu avem nimic.

Ne jucăm cu zilele, fără să știm că le-am pierdut.Timpul nicioadată nu te iartă.

Și dincolo de tine,de mine și de noi, stau vise și suflete rănite, care în pasuri mici se vindecă și se fac.

Dincolo de zâmbetul tău, stau plânsete moarte.

Dincolo de un ocean imens stau valurile ce te inundă, dacă îți pierzi echilibrul.