Gind de poezie. · Uncategorized

Lacrima.

Lacrima,ce mergi agale pe obraz si mai apoi,

Nu te opresti ,e disperare si imi strigi ca e gunoi.

Scurgerea ti-e atit de adinca si de acolo te pornesti,

Unde ploaia ti-e si sora,si nimicul de iertat.

Lacrima,ce nu te saturi sa te scurgi atit de mult,

Unde iti este stapinirea,si al tau leac de mai placut.

Vindeci ranile acelea care vreau sa le tot uit,

Imi tai glasul si privirea si ma inveti sa fiu ,mut.

Te-ai indragostit intr-una ,asa ca nici nu ma lasi sa nu te simt.

Vreau sa fug de tine,dar din nou ma tot mint.

Vrei sa fii cu mine acuma,si de miine ,zi cu zi.

Vrei ca in pururi sa ma cladesti intr-un zid.

Gind de poezie.

Enigma.

Nu stiu cine esti,tu enigma

Macar cit vrei sa-mi apari in oglinda,

De ce ai venit si daca vei pleca?!

Atit de aprins in inima mea.

Te visez azi iar miine nu te uit,

De parca ceva simt si apoi e in tacut

Desprinzi atit de putine cuvinte

Ma iubesti sau ti-e dor,nu stiu in minte.

Si orice tu ai fi,de cind ai aparut,

Un suflet,un suflet in zimbet ai nascut

Caci atit de usor si atit de adevarat

Putin in viata mica,am savurat.

Esti poate un zimbet sau poate esti un vis,

Dar sageti in singe tu ai trimis,

Si cit mi-e dor  sa imi mai spui

Ca o sa mai ramii si suflet o sa pui.

Gind de poezie.

Ceri ajutor?!

De ce, sa cazi seara pe ginduri,

Si sa aluneci in amurg de rinduri

Cind toata ziua cit de mare

Ai aruncat cu vorbe murdare.

       Sa mai incerci sa fii iubit

       Si sa nu iubesti la rindul tau

      Cind insasi iubirea ai ucis

     Si binele-i cumprins de rau.

Cind clipa iti da o sansa mare

Si tu te pierzi in cautare

Uiti de faptura si de credinta

Si cel ce viata ti-a dat cu biruinta.

            De ca sa te prefaci ca doare

           Cind inima iti ride in nepasare

           Si de ce sa porti masca de cunostinta

          Cind esti pierdut in necuviinta.

Cind faci tu rau,de ce tu oare?

Te gindesti la barbatare,

Si iti arati cum esti puternic

Lovinduti mama sau bunelul.

             De ce,te rogi tu seara mereu

            Doar atunci cind dai de greu

           Si cind in dimineata,mai apoi

          Sa uiti ca doar el ti-a dat vioi.

De ce te rogi tu seara cu greu

Si ceri sa iti mai dea,mereu

Cind daca ai fi tu Dumnezeu

Ai fi scirbit de ce-ai vedea.

                          De ti-e frica sa privesti in sus

                         Cind pe pamint pacatele sau pus

                        De ce ti-e frica a incerca

                        Spre bine,a te mai schimba.

De ce,tu astazi ceri ajutor

Cind miine uiti de viata lor

Si pina in veci nu incerci , sa faci ceva

Cit viata in bani te v-a scalda.

          Si oare cind,ai continua

          Sa frapezi si lumea ta

          Si de ce tot mai privesti in sus

         Cind cerul de pacate,e demult rapus.

           

Gind de poezie.

Dintîi,natura te-a creat femeie!

Sa fii femeie de la-nceput,

Cind mai intii natura o indragi,demult.

Si a rostit-o, dindu-i un parfum,

Si a privit-o, dindu-i un album.

Natura trupul ei i-a pictat,

Iar florile in veci i-au incaltat.

Toata finitatea de prin planete.

Sa moara de placere,sa moara sa se-nbete.

La fel si pomul cu puterea lui.

Iar stejarul cu multimi de pui.

I-a dat in miini si in caractere,

Putere si rabdare in mii de gresele.

Cu toane a venit si marea,apoasa.

Si a facut-o pe ea,capricioasa.

Iar radacinile cele mai vinjoase,

Au facuto sa fie cea mai pretioasa.

In profunzime a aparut si luna,

Acum in locul ei,tu sa ii tii cununa.

Iar stelele ce au numit cu sclipire.

Tu nu josnic, sa cazi in iubire.

Din nouri pufosi si neatinsi cu mina,

I-au modelat,femeii un suflet cit luna

Si ce-i frumos si sfint,fara de pata.

Acum in sufletul ei,deschis nu se arata.

Din vinturi si furtuni,frumoase.

I-au impletit fiorii,de suparacioasa.

Si cind si ploaia a vrut sa ii ofere,

Furia ascunsa parca in miere.

La fel de frumoasa si fina,

A facut-o cu greu ca o regina.

Iar cind atinsa dureros i-a va fi,

Cu cel mai veninos schin, va izbuti.

Un rasarit si soarele,i-a dat in brate.

Mii de calduri si raze in nuante.

Cu mina ei,oricind,vei fi tu rece.

Te incalzeste si pe seara,iti trece.

La fel ca timpul au facut-o trecatoare,

Si orice greseala de-a ta,pentru ea e o schimbare.

Se pierde in pururi si se ascunde mereu,

Si nu o mai gasesti chiar daca ai tupeu.

E facuta de natura,femeia bizuitoare.

Din diamante de gheata,stralucitoare.

Pe cit de luminoasa,pe atit de rece.

Cu doar o privire,te ingheata si cind vrea te topeste.

E mama ei,natura misterioasa.

Si chiar daca o cunosti,ea arata ca-i aleasa.

Nu o stii ca mama ei e natura.

Si azi e calda,dar dimineata cade bruma!

Gind de poezie.

Mai sunt..

E noaptea neagra fara de stele,

E cea mai lunga dintre toate ele.

SI sufletul in tacerea muta.

O picatura de vint si ploaie asculta.

             Nu vreau sa vii,dar sa ma intelegi.

             Ca in carnea mea tu mai esti.

            Ca si in privire,te mai iubesc

             Iar tu doar azi,vrei sa ma incalzesti.

Ce sunt miine dimineata,atunci

Cind seara nu am primit,cuvinte dulci.

Si Doamne,cine ma intelege?

Ca parca fericita,trista..nu mai trece.

            Nu pot sa cad si sa ma ridic.

           Stabilitatea mea,deja m-am gindit.

          Ori  in durere sa mai fiu,pe-o viata.

          Decit eu trista in fiecare dimineata.

Mai sunt inca a ta,cu lacrimi iti o spun.

Nu iti cer nimic  in schimb,tacerea de acum.

Cu greu as intelege,daca as putea

Ca tu in noaptea rece,ai putut a ma lasa.

Nimic nu ti-as mai cere,decit un cuvint  ,

Ce s-ar fi desprins din al tau gind.

Cu nepasare tu  drumul l-ai inchis.

Cind  pe mine,miine m-ai ucis.

Gind de poezie. · Uncategorized

E melodie muta..doar eu o ascult..

Privesc spre cer chiar cind nu vad nimic,

Sunt atit de fericita ca pot sa disting.

Formez din nour-aer,apoi il opresc.

Atunci cind pe un minut,eu nu vreau sa traiesc.

           Si cind acel vint din departari,

           Ce nu se mai opreste, nici la strigari.

          Ce uita de virgula,ca mai apoi

          Sa aduca acel soare din noi.

Natura danseaza cu melodia sa

Ea astfel imi linisteste,privirea mea.

Ma intreb oare ,daca existati?!

Acei oameni,care melodie muta ascultati.

Gind de poezie.

pentru Daiana..

In noaptea rece vii la mine…in gand
Ochii,buzele,fruntea ti le sarut pe rand
Vorbesti cu mine,vorbele-ti sorbesc
Te tin in brate ore in sir…plutesc
Fugim in lume,noi doi nebuni frumosi
Iti numar stele,privim la nori pufosi
Intram in mare,cu pestii inotam
Nisip fierbinte,la soare ne uscam
Apusu-i magic,culori atat de vii
Te tin de mana,de mana tu ma tii
Noaptea ne-ascunde ca noi sa ne iubim
Doar luna vede ce clipe noi traim
Iar dimineata,de ceru-i innorat
Sa lenevim,luam dejunu-n pat.
Si radem mult,facem numai prostii
Si suntem fericiti,ca doi copii.
Eu te iubesc Daiana,cum sa nu
Ca-n toate visele mele esti si tu.

Este el,acel el care l-am asteptat pina acum sa imi zimbeasca si sa ma incalzeasca intr-o zi de decembrie.Acel care imi spune in fiecare zi ca sunt frumoasa si da care ma iubeste.E el,de parca l-as fi stiut o viata intreaga!

Iti mulumesc ca existi in viata mea!

Gind de poezie.

Oare am sa reusesc?!

In dimineata cind  doar soarele ma va trezi.

Acea sclipire pe chipul meu va rasari.

O clipa-n trecut nu as putea privi,

Nimic nu mai regret,e timpul de-a trai.

                                   In seara cind pe cer stelute vor aparea.

                                   Nici somnul cel dulce nu ma v-a fura.

                                   Chiar si racoarea sarii, de mai apoi.

                                    Nu ma va duce,inapoi.

Din cele minute din viata, ce vor pleca.

Nu voi regreta ca am facut ceva.

Am sa incerc sa traiesc ca mai apoi.

Sa nu mai regret de trecere-n zori.

                        Oare am sa reusesc sa fug si sa dispar?!

                        Din cel mai sensibil loc de pe ocar.

                       Nu vreau de cit sa ma cufund.

                      Si sa mor,sa mor in tacut.

Gind de poezie. · Uncategorized

Moare trupul,moarte!

Oare ce ar insemna moartea ?!

Posibil ca pentru unii asta e cel mai  negru lucru si cel mai groaznic.Atunci cind plingi si se rupe inima in bucati ce nu mai pot fi unite.E o rana a vietii care se deosebeste de celelalte rani prin ceea ca nu se mai vindeca.Dar nu si atunci cind mori.

Nu ma tem sa mor,pentru ca stiu ca sufletul meu va fi de-a pururi viu.

Nu ma tem sa mor pentru ca as aceepta asta ca o oboseala a zilei.

Nu ma tem sa mor ci ma tem sa imi moara sufletele ce tin la ele foarte mult.

Stiu cit e de dureroasa moartea dar ea nu va fi niciodata mai puternica decit omul.Stiti de ce?! Pentru ca acolo unde predomina suflet intruchipat in trup,unde exista suflet modelat de zimbet,apoi moarte nu mai invinge.

Din pacate eu nu ma tem de moarte,as muri si miine pentru ca stiu ca voi muri.Dar ma tem de ei ,toti cei care ma iubesc.Am simtit si eu ceea ce inseamna sa pierzi,e ca si cum iti taie pielea si tu simti,a atit de profunda durerea incit iti vine sa urli si sa stii ca nimeni nu te mai aude.O zi rea de tot,o zi care iti taie din sperante si din vise,din zimbete si din clipele traite.Nu doresc nici la cei care nu ma iubesc asa durere,nu doresc.Pentru ca atit de tare plingi incit mori.Iata care ar fi cea mai mare durere pe care ti-o da moartea.Nu e atit de dureros sa mori ci sa vezi pe cel de linga tine murind.Cum ar fi ca cind lasi nu te doare dar cind te lasa te doare.Asa o teorie a vietii.Doar cind “moartea”vine in casa ta atunci daca o sa observati deaspura casei se asterne un nour negru,care multi ani nu te lasa.Stiu asta.

Dar nu primesc moartea ca o durere,ci ca un loc unde nu-i nimic mai bun decit un somn,adorimindu-l in lacrimi din toate colturile.Lacrimi infinte.E pustia moartea,atit de pustie incit se hraneste cu oameni.Va inchipuiti un om fara suflet?! Asa e moartea un om fara suflet ce se completeaza cu trupuri.

Grigore Vieru in poezia ” Nu am moarte cu tine nimic” a inteles si el cit de pustie este ea.Odata ce te-a luat mai ea si sperantele celor ce te iubesc si te-ar iubi.Nu incercati nici pe un minut sa va lasati complesiti de acest gind al ei,nici macar sa incrcati sa va duceti si sa cheamati moartea cu miinele voastre,pentru ca doar astfel ii oferiti ei sufletul vostru.

Firisor de culoare neagra ce se plimba prin nervii occipitali a omului,ce se zbate in inima omului.Ce trimite fiinta noastra in necunoscut.

O pata neagra peste casa,tu ai pus,

Pe ochii un alb prosop cu forta ai adus.

Sa-mi sperii spiritele,sa-mi  tai sperantele vii.

Sa ma  stringi strins si sa ma inchizi in cutii.

                  Oare moarte, tu ai gindit ce faci?!

                  Un copil sunt si tu mi-ai spus : sa taci!

                  Un trup linga tine ai luat.

                  Dar sufletul meu,eu l-am pastrat.

Am zimbit cind in fata mea ai aparut.

Iar tu imbracata in negru,m-ai durut.

Nu mai tare de cit si cind eu am vazut,

Ca pe obrazul mame-i lacrimii mii au cazut.

              Nu atit de tare m-ai durut cind mai cumprins.

              Cind de-a fiorului dor de tata m-a strapuns.

              Nu atit de tare m-ai durut .

              Cind sufletul meu pe-a surorii brate nu l-a ajuns.

Ce faci tu moarte,daca nu faci sa doara?!

Al meu suflet e trist doar de culoare.

E trist de dor si ce-am lasat.

Pe-al meu iubit pe loc neisemnat.

                            Acum imi spui ca m-ai luat?!

                            Dar nu ai nici loc rezervat.

                            Esti in intuneric si esti in scrum.

                           Mi-e mila moarte de al tau drum.

Sunt in cutie linga masa.

Unde mii de lacrimi pe chipul meu se varsa.

Acum ma gindesc ca as fi putut sa tin,

SI acele dureri sa le rabd si sa le trec pe deplin.

                     Nu am vrut moarte cu tine sa merg.

                     Acolo pe pamint,bomboane mii era sa imi aleg.

                    De atit pamint negru si infundat.

                   Ce faci moarte daca de tine,eu m-am saturat?!

Nu aduci decit durere in orice suflet,

Si nici lacrimiile pure nu sunt pentru al tau vuiet.

Mi-e mila de a ta negindire.

Si nu mi-e frica ca m-ai luat cu tine.