Oare ce ar insemna moartea ?!
Posibil ca pentru unii asta e cel mai negru lucru si cel mai groaznic.Atunci cind plingi si se rupe inima in bucati ce nu mai pot fi unite.E o rana a vietii care se deosebeste de celelalte rani prin ceea ca nu se mai vindeca.Dar nu si atunci cind mori.
Nu ma tem sa mor,pentru ca stiu ca sufletul meu va fi de-a pururi viu.
Nu ma tem sa mor pentru ca as aceepta asta ca o oboseala a zilei.
Nu ma tem sa mor ci ma tem sa imi moara sufletele ce tin la ele foarte mult.
Stiu cit e de dureroasa moartea dar ea nu va fi niciodata mai puternica decit omul.Stiti de ce?! Pentru ca acolo unde predomina suflet intruchipat in trup,unde exista suflet modelat de zimbet,apoi moarte nu mai invinge.
Din pacate eu nu ma tem de moarte,as muri si miine pentru ca stiu ca voi muri.Dar ma tem de ei ,toti cei care ma iubesc.Am simtit si eu ceea ce inseamna sa pierzi,e ca si cum iti taie pielea si tu simti,a atit de profunda durerea incit iti vine sa urli si sa stii ca nimeni nu te mai aude.O zi rea de tot,o zi care iti taie din sperante si din vise,din zimbete si din clipele traite.Nu doresc nici la cei care nu ma iubesc asa durere,nu doresc.Pentru ca atit de tare plingi incit mori.Iata care ar fi cea mai mare durere pe care ti-o da moartea.Nu e atit de dureros sa mori ci sa vezi pe cel de linga tine murind.Cum ar fi ca cind lasi nu te doare dar cind te lasa te doare.Asa o teorie a vietii.Doar cind “moartea”vine in casa ta atunci daca o sa observati deaspura casei se asterne un nour negru,care multi ani nu te lasa.Stiu asta.
Dar nu primesc moartea ca o durere,ci ca un loc unde nu-i nimic mai bun decit un somn,adorimindu-l in lacrimi din toate colturile.Lacrimi infinte.E pustia moartea,atit de pustie incit se hraneste cu oameni.Va inchipuiti un om fara suflet?! Asa e moartea un om fara suflet ce se completeaza cu trupuri.
Grigore Vieru in poezia ” Nu am moarte cu tine nimic” a inteles si el cit de pustie este ea.Odata ce te-a luat mai ea si sperantele celor ce te iubesc si te-ar iubi.Nu incercati nici pe un minut sa va lasati complesiti de acest gind al ei,nici macar sa incrcati sa va duceti si sa cheamati moartea cu miinele voastre,pentru ca doar astfel ii oferiti ei sufletul vostru.
Firisor de culoare neagra ce se plimba prin nervii occipitali a omului,ce se zbate in inima omului.Ce trimite fiinta noastra in necunoscut.
O pata neagra peste casa,tu ai pus,
Pe ochii un alb prosop cu forta ai adus.
Sa-mi sperii spiritele,sa-mi tai sperantele vii.
Sa ma stringi strins si sa ma inchizi in cutii.
Oare moarte, tu ai gindit ce faci?!
Un copil sunt si tu mi-ai spus : sa taci!
Un trup linga tine ai luat.
Dar sufletul meu,eu l-am pastrat.
Am zimbit cind in fata mea ai aparut.
Iar tu imbracata in negru,m-ai durut.
Nu mai tare de cit si cind eu am vazut,
Ca pe obrazul mame-i lacrimii mii au cazut.
Nu atit de tare m-ai durut cind mai cumprins.
Cind de-a fiorului dor de tata m-a strapuns.
Nu atit de tare m-ai durut .
Cind sufletul meu pe-a surorii brate nu l-a ajuns.
Ce faci tu moarte,daca nu faci sa doara?!
Al meu suflet e trist doar de culoare.
E trist de dor si ce-am lasat.
Pe-al meu iubit pe loc neisemnat.
Acum imi spui ca m-ai luat?!
Dar nu ai nici loc rezervat.
Esti in intuneric si esti in scrum.
Mi-e mila moarte de al tau drum.
Sunt in cutie linga masa.
Unde mii de lacrimi pe chipul meu se varsa.
Acum ma gindesc ca as fi putut sa tin,
SI acele dureri sa le rabd si sa le trec pe deplin.
Nu am vrut moarte cu tine sa merg.
Acolo pe pamint,bomboane mii era sa imi aleg.
De atit pamint negru si infundat.
Ce faci moarte daca de tine,eu m-am saturat?!
Nu aduci decit durere in orice suflet,
Si nici lacrimiile pure nu sunt pentru al tau vuiet.
Mi-e mila de a ta negindire.
Si nu mi-e frica ca m-ai luat cu tine.
Lacrima,ce nu te saturi sa te scurgi atit de mult,
Autumn's Soul 