Credinta cu aripi!

Si e atit de curata,atit de inaltata aceasta credinta a noastra.Incit iti vine uneori sa mori si sa nu mai existi atunci cind simti in privirile celor din jur aceea pierdere,acel refuz,acea radacina numita credinta.In spatele succesului meu,sau mai bine sa zic misterioaselor cuvinte ce par ca se scutura din parul sufletului meu,sta suportul credintii,doar asa am incercat si tind spre desavirsirea lor.Cu toate ca mi-au trimis sageti cu scopul de a-mi distruge aceste aripi,aceste aripi ce tind spre pura mea credinta in Dumnezeu si in puterile mele.

Intr-o zi de primavara frumoasa si pe cit de frumoasa atit de grea la lucru,incit nu mai reuseai sa stai si sa te mai gindesti,la ceva sau cineva ce ar parea ca iti framinta acolo,in coltisor de suflet.Era saptaminile celea pline de asteptari a sarbatorilor frumoase,renasterea naturii.Dar pentru ca mai trebuia sa alergi si afara si in casa,minutele erau socotite.Toata ziua alerga pe afara cu treburi,si pentru ca era singurica ,atunci paru mai greu ca toate erau inn capul ei.Fuga in colo,in coace aparuse pe cer si apusul cit o inima frinta si mare.Era seara si deja trebuia sa mai rasfoiasca cartile lasate de dupa amiaza,colo linga usa.Apucase atunci ceea ce ii oferea relaxare si libera gindire,punea mina pe stilou si incetu cu incetu,cuvintele se asterneau si ii facu un eseu ce se extinse cit clipeai din ochi.Se staruia sa faca un eseu asa mai reusit,mai profund la gindire.Era ca subiect una din cele mai tulburatoare teme pentru sufletul ei,pentru ca scria si se regasea acolo,atit pe ea cit si pe altii.Era ceva legat cu credinta ce pare a uni o lume.Sa zic asa,mai pe scurt.Si incepu sa scrie ce gindeste,ce ii cuprinde privirea si ce ar insemna pentru ea “credinta”.

Usor,usor..cuvint cu cuvint,gind cu gind  iti scrie privirea la : ” Credinta este lumina ce uneste poporul,domnitorul si boierii tarii.”

“Credinta este printre cele mai pretioase lucruri pe care un om le poate avea.Ea este ca un sistem respirator,te mai ajuta sa traiesti,sa existi.Este acea evidenta a sufletului,acea realitatea presurata in adevar.Ea face totul din nimic,ea leaga sperantele de miine,si ea creste o floare atunci cind tu vrei sa o rupi.As defini credinta ca insasi lumina lui Dumnezeu.Pentru ca chiar si acea credinta in Dumnezeu,te ajuta sa te simti un copil pur de-al lui,te ajuta sa fii adevarat si sa traiesti din propriile puteri.Astfel ca miine el sa iti mai adauge altele noi.Chiar si atunci cind la scola,cu toate ca pari un copil mai slab,iti mai repeta din cind in cind,cum ca : ” Am incredere in tine si in ceea ce poti tu “,astfel aceasta credinta iti modeleaza sufletul si caracterul si iti uneste puterile in fiecare lucru ce il vei mai face.Incearca sa-i spui unui copil ,cum ca :” Nu crezi ca ve-i reusi;Nu sunt increzut in ceea ce faci;Nu cred in tine”,incearca sa nu-i apreciezi cit de putin munca si staruinta sa,si astfel ii tai toate drumurile,toate sperantele,ii tai aripile si nu il mai lasi sa zboare.Cit de mult inseamna aceasta credinta,pentru ca ea e drumul spre succesul fiecaruia in viata.Iar atunci cind in miinile unui domnitor creste credinta intregului popor,atunci se unesc toate crapaturile in care nu m-ai lasa sa apara intunericul,ci doar lumina infinita.Pentru ca in spatele unui boier,unui domnitor sta poporul,repetindu-le mereu : ” Avem incredere !”

Nu ar mai exista domnitorul fara acest suport-care este poporul,la fel cum nu exista poporul fara suportul lor-Dumnezeu.Si nu domnitorul incalzeste poporul ci poporul aduna lumina pentru el,iar acesta la rindul lui,cu o mare credinta ii stringe in brate si ii uneste.Credinta este legatura vie,libera si constienta dintre popor si domnitor,dintre om si Dumnezeu,dintre profesor si elev,dintre parinte si copil.Ea este raspunsul permanent al omului la lumina nesfisita pentru el.Iar daca credinta unui popor este incredintata celor nadajduite,dovedirea lucrurilor celor nevazute,atunci aceasta putere ea o legatura,care va infaptui unirea desavirsita,nemijlocita si mai presus de firea a celui ce crede.”

S-a staruit mult pentru desavirsirea acestei lucrari,nu pentru nota de 10 sau 9,ci pentru a reusi sa citeasca si sa ajunga la sufletul celui ce o va asculta.Cu toate ca raspunsul pentru asta,era unul nu prea asteptat,cu priviri zdrenturoase si chiar dureroase.Se astepta doar la un cuvint,scurt si cinstit.Dar a primit neincredere,si vorbe goale.I-au spus ca nu e creatiei ei,ce putea sa simta atunci?! Cu toate ca in privirea ei se asternea acea ceata provocata de lacrimile ce au sa se scurga,caracterul ei a oprito,cu un mare greu.Nu era atit de importanta aprecirea unei persoane,dar totusi.Isi dadu seama,ca orice cuvint ce il va avea sa spuna fie cit de adevarat si corect,apoi raspunsul va fi unul si acelasi.A scris despre credinta si a primit necredinta,doar ca ambitia ei a ramas fidela pina la final.Pentru ca atunci cind scria,gindul parea de-a pururi scaldat in credinta,pentru ca astfel mai crede in schimbarea oamenilor invidiosi si putin mai rai,in schimbarea oamenilor ce continua sa taie respiratia,aripile si tot ce ii mai sfint.

Cu toate ca durerea clipelor neincrezute ce o transmit altii,pare mult mai dureroasa decit citita undeva.Cu toate ca firisoarele de lumina sunt strapunse de intunericul ce vine numai din privirea omului rautacios.Cu toate ca se extind faptele necugetate la furia starii sufletesti.Cu toate ca nu sunt ascultata cind vreau sa vorbesc.EU cred inca ca undeva,viata isi v-a scoate radacinele ce au fost create de Bunul Nostru Dumnezeu.Eu cred ca lumina va aparea chiar si in ultima zi pe pamint!

Luminati prin credinta,existati prin credinta,spuneti prin credinta,laudati prin credinta chiar daca nu e de laudat.Nu va stingeti luminile din mina si nu suflati sa stingeti luminile din miine cuiva.Pentru a ajunge la Unire!

Cind ai nimic..

Mergea pe un drum in care niciodata nu il pasea fara ca sa zimbeascA,era asa plina de viata incit si ochii redau fericirea EI.Vibra la orice trecator,vibra in zimbete si complimente frumoase,vai cita speranta transmitea la toti.Si acum..?!

Nu te-ai mai gindit niciodata ca,nu ai sa mai pasesti la fel..nu?!

Simti o imensa durere in piept,iar sufletul..ce-i cu el?! Pare ca cu fiecare zi se ascunde,la fiecare lacrima si poate la fiecare noapte nedormita,sa fie  din cauza ca incerci sa adormi macar un pic,dar cum ,cind inima bate a durere nesfirsita,cind nu mai stii cum so opresti.Cind nu mai ai puteri sa faci ceva,pentru ca dispare sufletul.Asta e sentimentul de dezamagire,a tot ce ai avut.Sa existe macar straluciu de sperante finute ce iti alina gindirea linistita,macar o speranta.Dar ai pierdut totul,si nu mai ai decit nimic,acel “nimic”la care te-ai ferit toata viata.

Iesi afara,si striga sufletul din tine..Ca nu are nimic de care sa isi inmulteasca gindurile.Nu mai are nimic la care sa zimbesca.Si sa mai poata iubi,crede si trai.

Acum nu mai suporta nici o atingere,nici o vorba,o soapta.E pierduta si daca e pierdut sufletul,nu mai poate fi regasit.Pentru ca cindva din aleea ceea,el avea de mina ceva si pe cineva,miinile ce i-au creat unui suflet-picioare.Acum i s-au taiat picioarele,deja nu mai exista leac pentru a le aduce inapoi decit pe cele de plastic,totusi nu sunt ale lui..ale sufletului.Ei bine le pune si de plastic,atunci cind iarta.

Dar are nimic,cu plasticul sau fara, e acelasi sentiment frint si izbit de toti peretii,asa doar cum acel cineva a dorit sa se joace.

I sa dat sa traiasca in nimic,ca nu mai are importanta nimic,ca iar nimicul asta..ma inec in el!

   Un nimic in  suflet..isi are si el avutia sa!

Mai scriu !

Uneori ca sa scriu am nevoie de lovituri mari in suflet,chiar fie ele cit de dureroase.Uneori de oameni care nu ma inteleg si continui sa mai scriu despre ei.Alteori de oameni ce ma iubesc si se bucura cind zimbesc.

Si de ce scriu?! Ca poate nu gasesc raspuns la ceea ce am simtit azi,ca poate doar asa imi creez un raspuns la care mie mi-ar fi convenit.Dar pentru ce scriu?! E simplu doar ca sa ma regasesc,sa regasesc ceea ce ma facut azi sa simt mai putin decit ieri sau decit miine.

Am inceput sa scriu doar atunci cind in inima mea a aparut ceva ft special,ceva ce ma facut sa vad lucrurile altfel,pot sa zic ca e inspiratia sufletului meu.Doar ca atunci cind acesta inspiratie ma lasa in tacere,eu nu mai pot sa scriu.Ce sa mai scriu cind nu mai vad lucrurile cum le vedeam,cind in suflet e un gol si in inima sut urme dureroase.Cum sa scriu cind cu indepartarea lui se pierd si ale mele ginduri,pur si simplu se indeparteaza si nu mai pot sa scriu.Dar vreau sa scriu

Ce v-a fi cind il vei lasa sa plece,pentru totdeauana?!

   …nu l-as lasa pur si simplu si daca m-ar lasa apoi …nu am sa mai scriu,cu greu as spunea asta si cu greu as crede,dar asta e . Nu mai pot sa scriu cind  nu il stiu aproape,nu mai pot sa scriu!

Scriuu doar ca mai mult in al meu Univers scriu ,mai mult traiesc in  el si natura care o creaza.Si vreau mai mult sa scriu de:

  sa scriu de el..de sentiment..de dragoste..

       sa scriu de ea tacerea in nepatruns…

            sa scriu de melodie si de dans…

                  sa scriu de soare si tot ce in natura ar fi ramas..

   sa scriu ca azi sunt mai trista decit miine,sa scriu ca al meu suflet lui ii apartine,sa scriu ca visez mai mult decit traiesc.

 Sa scriu sa mai scriu!

Mai scriu ca si cum o floare din zapada zimbeste.

Mai scriu in suflet si in privire ce se orbeste.

Mai scriu in stele si in soare.

In ginduri,vise si ninsoare.

                  Oricit de greu un dor, ma apasa.

                 Si cit de adinc, o lacrima se varsa.

                 Si cind un suris dispare de pe fata.

                 Vai,esti trista chiar de dimineata?!

Mai scriu si cind nu pot.

Mai scriu si cit ma intorc.

Cind visez si ochii sunt inchisi.

Acelasi lucru fac,mai scriu fara scris.