Dacă n-am fi perceput timpul ca nisipul ţinut în pumn , oare am fi avut atîtea pretenţii asupra vieţii lui? Dacă nu l-am fi purtat în spate , ca pe un bagaj, ca pe-o povară şi un blestem , oare ne-am fi uitat în oglindă mai puţin pentru a ne plînge de bătrîneţe?

Şi dacă ar fi timpul un dar, l-am fi oare sacrificat , dăruindu-l părinţilor, dar oare ei ar fi rămas de-a pururi tineri ?

Şi atunci, de ce îl mai pierdem ? Cu atîtea teorii în spate, cu atîtea obiective, cu atîtea sfaturi inutile, cu atîta ambiţie de-a trăi, de ce ne minţim şi pînă la urmă tot îl pierdem? Dar oare este al nostru , ca să avem autoritatea de-a spune că noi îl pierdem şi nu el pe noi ?

Oare timpul s-ar fi îndurat de noi , şi dacă ar vedea că suntem pe fugă mereu, s-ar fi oprit la o margine de drum ca stămoşul şi ne-ar admira ? Dar e păcat, să nu spun, că nu-i însăşi viaţa de.a alerga după putere.Nu trebuie decît să ştii, că vei observa absenţa timpului doar atunci cînd existenţa ta , va fi utilă pămîntului , lăsînd urme care vor fi văzute de atâtea generaţii.

Nu vă risipiţi viaţa , mereu rătăcindu-vă în rătăcirile voastre, murind şi negăsindu-vă pacea interioară.Nu mai învinovăţi-ţi nevinovatul.Timpul n-are nici o problemă cu voi, şi nu are nici întrebări şi nici răspunsuri.Obişnuiţi-vă să trăiţi fără timp.