Iarna tu ai venit sa ingheti,in urma ta nu ramine decit o lume singuratica,inadusita in fumul greu de respirat,aduci o depresie cu tot cu existenta ta.Te faci vicleana , patrunzind in inimile tuturor cu fericirea aparenta a ninsorii tale.Dar te scuturi la fel ca fulgii tai,ce se topesc in fiecare dimineata.Nu stiu , de ce ,  dar cind am auzit primul pas ,al acestei ierni , sufletul meu a arat o indiferenta.Chiar daca ma ocolea o mica bucatica de fericire,stiam oricum ca este trecatoare.Nu stiu ,de ce  dar acest anotimp cindva imi lumina sufletul,pina si ultima respiratie ,acum striga doar o durere sfisietoare,nu ma pot opri sa o mai simt.Ma doare ceea ce vad,ma doare sa vad cum inghet pe drum,ma doare sa imi asund miinile in buzunar,ingheatate.Nu simt macar linistea fulgilor de nea,ba da ,simt tacerealor ,si cit de usor pot muri pe geana mea.Imi este inghetat sufletul,probabil am astepatat acest anotimp demult,ca sa fiu constienta de frigul meu,cumplit.Da,iarna tu ai venit sa ingheti sau poate ai venit sa arati ce a fost inghetat pina acum.

Nu te mai simt,macar nu simt cite mirosuri de sarbatori ai sa aduci.Te simt doar pustie,atit de pustie incit striga ultimul ecou in mine.Inchid ochii cind vad toti ca se bucura de tine,inchid ochii ca sa nu simt cum si ei se bucura de tine.EU cu tine,traim un conflict rece,tu imi aduci amintiri goale iar eu nu iti dau nimic pentru asta.Acum ai venit pustie , si ma lasi tot pustie.Imi acoperi genele  si imi arati cit de minunata esti,dar eu simt doar recele tau.Ma scuturi , precum iti scuturi fulgii in ograda tuturor,cu speranta de-a gasi ultima speranta vie,dar eu nu las nimic sa cada din sufletul meu,atit de profund am ascuns totul.

M-ai inghetat toata,dar nu ai ajuns pina la radacina sufletului meu.Ma doare , si stii de ce ? Ca simt cum ai inghetat cuvintele.Sau poate eu nu le mai am,mi-e greu sa scriu , mi-e greu sa imi dezghet gindurile si sufletul.