Eu , aud fiecare secunda cum se scurge , cu singe din sufletul meu . Eu simt cum aceasta scurgere , aduce aparenta ridurilor. Atunci cind ma leg strins de timpul meu , ne dezmarginim de spatiu si uitam totul , mergind inainte.Ne invatam sa iertam , dar pentru asta ne tot ridicam.Eu am drumul meu iar el , timpul lui.Atunci cind stringeam linga pasul meu , oameni de orice virsta , ii adunam pentru a ne ajuta sa mergem in acelas pas , fara a fi superiori unu , altuia.Probabil , ca putin am stat sa ma gindesc , sau eram hranita cu apa naivitatii , sau eram oarba , sau totusi ramin sa cred , ca fiecare om este bun , si ca omul nu este rau , el pur si simplu  nu stie cum sa se opreasca sau cum sa mearga inainte.Toti ve-ti striga , ca oamenii sunt rai .Dar stati sa ascultati , fiecare suflet , caci fiecare suflet este bun .Omul ramine lipsit de experineta , omul nu cunoaste cum sa isi stapineze ura sau invidia  , cum sa isi inchida vulgaritatea , atunci cind invata , el sta asezat in ultimul cearsaf de respiratie.Omul e superior greselelor, atunci cind greseste de-o mie de ori , una si aceeasi , el uita ca mai exista , o iesire in alta lume .Cind mi-am ales drumul , oamenii care ii culegeam din mii de flori , ii tineam linga suflet , pentru aceasta ocazie , ei m-au lovit in suflet pina am cazut jos , simtind cum miroase pamintul ,pentru asta ei au incercat sa ma simta sub picioarele lor, insa pamintul este totusi creeat de Dumnezeu , pentru al calca si al saruta ca ne mai tine .Am fost cazuta , pentru a imi lua putere , si nu voi nega ca nu m-a durut , dar stiu cit de sanatoasa mi-a fost ridicarea .Cind m-am ridicat , m-am intors cu asprimea spatelui meu , pentru a nu cadea in genunchi in fata nimanui , decit lui Dumenzeu . Credinta mea , divina m-a ajutat totusi sa exist . M-a luminat si am putut sa ma ridic ,uitindu-ma in jos , oamenii care m-au lovit , au ramas in acelasi loc , ziditi , iar eu ma tot ridicam . Cind am ajuns sus , am vazut niste puncte mici , care abia de respirau , erau cei oameni , care au disparut , atit timp cit eu m-am ridicat.

Si mi-au strapuns sufletul , atit cit eu ii apropiam , iar de fiecare data cind aveau de cazut , eu ma opream si ii ridicam , eu i-am ajutat sa isi aleaga drumul corect , uitind ca ochii lor , doresc sa ma ingroape pe mine . Atunci cind vor fi strapunsi de timp , vor simti nevoia de a regreta , iar eu ma voi bucura doar pentru ca si-au lecuit durerile , doar pentru ca au separat invidia si rautatea , eu ma voi bucura pentru ei.Si chiar de m-au tinut in ascuns , chiar daca nu m-au apreciat , chiar daca m-au prafuit , eu ma ridic si ma scutur , eu voi ajunge la stralucire.Iar ei ,vor arunca cu pietre , ei vor ramine ziduri pustii , intepenite .Si ei vor fi iertati ,precum vor fi uitati .

Am fost lovita crunt , au aruncat cu pietre mari si mici , pentru a imi stopa drumul , pentru a imi opri respiratia , pentru a ma zidi in pietrele lor, fara ca sa isi deie seama  , ca pentru mine orice lovitura se vindeca , caci se iarta , caci pentru mine orice piatra din drum , poate usor sa fie data la o parte , caci pentru mine exista doar un singur zid ,si anume cel mai larg , al lui Dumnezu , cu pereti de viata si iubire .Va iert oameni care ati aruncat in mine cu pietre , va iert pentru ca m-ati facut sa ma doara , va iert ca am crescut in voi incredere  , va iert ca atit de mare lovituri ati vrut sa imi lasati , dar sa nu va suparati , caci va iert dar si va uit.Si eu din pietrele voastra , mi-am facut un pod ,pentru a merge mai departe ,  nu doar pentru mine , dar pentru cei care sunt ca si mine .

Natura se hraneste cu priviri care au puterea sa ii patrunda in profunzimea ei. Cu priviri crescute din suflet , iata adevarata frumusete a vietii. Papusele roz , aduc culoarea anume aceea care deja se subintelege o prezenta a materiei false si colorante.Omul simplu este omul sufletului , este omul care nu stie decit sa isi infrumuseteze peretii sufletului.

Cind merg pe strada , primesc priviri care imi transmit o ignoranta , de cum sunt oare ? ! Sau ce eticheta au hainele mele . Le raspund amical , si privirea mea din nou capata stralucire atunci cind o i-au de la ei , caci o fixez  in tot ce este mai frumos , in oameni simpli si curati , in oameni care stiu sa zimbeasca in hohote , in cupluri care se simt fericiti doar sa mearga pe strada de minuta , in copii care te privesc de parca te-ar iubi , in oameni batrini care te privesc de parca iti deschid un viitor , in firicele de iarba care se chinuie sa prinda viata ,in soarele viu si in stelele ce imi exprima o liniste sufleteasca.De multe ori , ramin cu o frintura ,atunci cind simt ca exista si altfel de oameni, dar acestor oameni nu pot decit sa le multumesc , caci sunt sigura ca intr-un final timpul isi va intoarce secundele ,care vor arata lor  , ca eticheta se putrezeste , si mai nu ramine nimic.Stau intr-o intrebare inchisa intr-un cerc  , si tot mi-o pun , oare cu ce se hranesc acestia sufletul , oare ce iubesc si oare de ce privesc altfel oamenii ? ! Imi este mila , si as fi vrut sa ii ajut , insa cum isi permit ei sa faca acea diferenta falsa , cum ignora totul cei mai sfint, cum uita sa se mai opreasca din cind in cind pentru un animalut in strada ,cum uita sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca exist , cum uita sa mai spuna un multumesc sau scuza , cum nu mai ajuta un om ce a cazut ,  asa si timpul ii va lasa sa cada. As fi vrut sa accentuez ca nu gentile de la ” Mango ” etc . , sau perlele , pantofii cei mai scumpi , si hainele cele mai luxoase , va fac cei mai frumosi , sau mai buni ,acestea doar va pun o eticheta pe trup , mai mult de atit nu costati nimic.
Si zimbiti , de parca ati fi fericiti , zimbiti de cei care sunt lipsiti de tot ce aveti voi , zimbiti fara sa stiti ca ei au totul si voi nu aveti nimic , ca ei traiesc dar voi doar fugiti prin magazine , caci eticheta nu va convine.Aroganta , si cit de tare ridicati capul sus , pentru ca aveti ceva mai nou , la exterior.Ceea ce este de admirat doar o zi , mai tirziu nu ramine decit o haina draguta si scumpa.Si nu fac , vre-o combinatie dintre frumos si urit , dintre cei bogati sau saraci , dintre cei ce au si cei ce nu au , dar fac o legatura dintre oameni care au uitat de tot ce este mai sfint , oameni care cred ca cu materia  lor scumpa , isi pot permite sa priveasca vulgar in jur , isi pot permite sa judece , isi pot permite sa ignore sau sa se uite ciudat.Nu , ei nu isi pot permite decit sa coloreze pamintul , pina la viitorul sezon , caci totusi mai iesa si alte culori.Uitati de voi , de un copil flamind si totusi fericit  , de un ciine ce il loviti cu piciorul , de un copil abandonat , de un batrin uitat , de o mama straina , de un profesor scump , de zimbete si de lacrimi , de iubire si frumusete , de fericire , voi uitati . Dar aruncati atit de multe , priviri goale si uscate .

” Om cu eticheta ” , vei afla caci intr-un final , toate sumele si bogatiile tale se vor lega intr-o punguta de doi bani , si vor ramine prafuite pe acest pamint , tot ce trebuie sa iti zidesti acum , sufletul doar sufletul tau.Caci ve-ti privi in urma voastra , nu ve-ti gasi absolut nimic decit sume uitate in numere , materie moarta care nicidecum nu iti va pastra ecoul pe pamint .Atunci vei fi uitat , asa incit nici un ciine lasat nu se simte , vei fi uitat si prafuit , caci timpul iti va usca trupul , asa precum si eticheta ta.