Ori greu se pierde notiune mea , ori nu vreau eu sa cred ca sunt vinovata.Anume azi , anume aici.Caci , nu mai stiu , de ce , dar Duminica isi are aprenta destul de dureroasa pe suprafata sufletului meu.Ea ma framinta , si imi scutura toate gindurile , dorintele , bucuriile.Ea parca ma desprinde de tot.In fiecare saptaminta  a calendarului , in fiecare , ea apare cu acelas chip , destul de neplacut.

Si o simt aici , fiecare picatura a acestei zile , care as fi vrut sa isi stearga pasul , fara ca sa o pot vedea.O simt cum traieste in ochii mei , apoi se varsa neincetat.O simt cum se rasuceste printre respiratiile inimii mele , daca as opri rasuflarea , probabil si aceste zile de Duminica , s-ar fi oprit din  a trai.

Ma gindesc uneori , poate imi pregateste sufletul pentru o noua etapa ,impartita in zilele saptaminii , o noua zi de Luni.Poate imi adoarme si imi amorteste fiecare firicel viu , din mine.Sau poate ? ! Poate eu asa o primesc de fiecare data cind vine.Poate eu , nu fac nimic ca sa o vad mai altfel in orele in sir , ce se strecoara prin matasea zilei.Poate eu , sunt lenesa sa imi misc privirea , in alt capat de odaie.Dar poate eu ? !

Un singur lucru , care sta ascuns in profunzime , este constiinta pentru ca sunt multumita ca astazi , anume astazi , eu traiesc.Si ca , doar eu imi pot face fiecare zi, de-a fi mai buna sau mai rea.De fapt , nici o zi nu poate fi asa , pot si momentele care tu ti-le tiparesti in memorie ca pe-o carte.Tot tu o faci , citita sau uitata intr-un colt demult prafuit.

Dar eu , am sa inchid viul din mine , si am sa imi amortesc fiecare simtire gingasa si sensibila , adevarata.Am sa le ingrop ? ! Nu , doar am sa le amortesc si am sa le infloresc in visurile mele , ca miine sa am o zi , mai frumoasa , mai dorita.Asa ca , Tu duminica , daca esti trista , tine-ti locul doar pentru astazi , miine nu e locul tau.De ce sa mint ? ! Cind sufletul nu are zile , luni , el are doar locuri ocupate sau goale ,clipe fericite si triste , zile in care traieste si zile in care doarme adinc si amortit.As fi vrut , ca sufletul meu , sa traiasca miine .

Stau aici , la marginea timpului si simt ranile lui  , doar ca incerc sa nu le vad eu si nici toti trecatorii , vietii mele.

Simt , cum vintul ma tot scutura , si simt cum pot sa zbor ca o frunza uitata intr-o astfel de lume.

Iar ploaia asta , care as intreb-o , pentru ce ma tot loveste asa.Dar ea, vine ca sa nu ma usuc eu , sa nu ard si sa nu ma fac cenusa , luata de vint.

Privesc fiecare rasuflare paminteasca , chiar si cum acest pamint rasufla cu greu , rotindu-se.Iar cind vad ca cineva pleaca , schimb privirea si le arat , alt orizont , care ar fi , daca nu ar pleca.

Fiecare om , are nevoie de cineva , aprope.Pentru a ramine doar pentru el , pentru a visa impreuna cu el, pentru a plinge si a trai dintr-o singura respiratie.

Daca deschid ochii si eu , care s-ar alimenta cu realul , as spune ca : «  Am nevoie de tine ».Sufletul meu , este micut , simt cum traieste greu.Si el are nevoie sa traiasca , insa pentru ca e atit de rece , pentru ca e strain , pentru ca nu stie unde poate sa mai descopere  o lume a sa.El se pierde,si devine o mica rasuflare fara sens.Insa , golul asta care il simte , are nevoie ca sa nu fie uitat.Are nevoie ca sa imbrace speranta , sa fie iubit.Sa intilneasca diminetile si noptile , fiind imbratisat.Are nevoie ca sa ii se asculte tacere , apoi sa o faca inteleasa.

Te ascunzi  , dupa aceasta iarna -primavaratica , te ascunzi si crezi ca poate miine ai sa poti sa te desprinzi din calendar , odata cu ea.Insa nu ai stiut , ca cind te vei desprinde , vei simti un gol , atit de pustiu.Eu cunosc , aceasta amplitudine a singuratatii , caci m-am deprins cu ea  , tu probabil ca vei simti ceva mai profund.De cite ori , te-am tinut in minuta , si te vedeam cu te ghemuiesti in ea , si picura fiecare durere din tine .Insa , astazi nu ma ruga , nimic.Nu am sa pot nici macar sa te ating , caci esti distrus si esti rece , daca te ating , eu pot sa nu mai fiu.Da , nu ma tem ca o sa se spulbere chiar o ultima picatura de cenusa  , din fiinta mea ,nu mi-e frica . Dar ma uit in jurul meu , mi-e frica de ei , de toti cei care ma privesc.Traiesc dupa ritmul unei melodii , demult uitate si pierdute , printre celelalte noi , dar am obisnuit sa respir aici , si aici pot sa schimb orice colt de privire.De cite ori , era in coltul unei lumi , incercam sa te privesc , insa tu nu ai ramas sa fii , macar o zi , iti schimbai orice culoare , orice vazduh.Nu erai tu , in fiecare zi.Te scuturai ca o toamna , ce te face stingher si pustiu .Inghetai ca o iarna ,ce puteam sa iti simt recele pina in inlauntrul meu , iar vara tu ardeai si ramineai cenusa.Da , traiesti in respiratiile mele , in ritmurile inimii mele.Si te schimbi , la fiecare rasuflare.Iar eu , eu traiesc pentru tine, atit cum pot.

Nu am stat macar , pentru o zi , sa te intreb …Tu suflet , de ce te scuturi ? ! Iar tacerea ta , m-a inghetat pentru ultima data.Iar eu , nu mai am putere , sa te tot string de jos.