Nu am stiut ,unde sa imi asez sufletul , ca sa nu simt cita durere poarta cu el.Cind scriu , pot sa il scutur.Nu am timp ,caci ma usuca fiecare secunda a vietii.

Cu rasuflarea taiata , fara sa mai pot sa traiesc implinit , incerc sa deschid prin soapte simturi si intrebari neintelese.Si inteleg ca eu gindesc , ca eu pot si am cum sa fac asta.Dar nu am putere , si nu am lumina pentru a aseaza  in rind totul.Pot sa respir si sa aud cum inima imi bate ,atit de repede de parca ar fi spus ceva.Ma cheama un plins dincolo de valea aceasta , ma cheama sa imi taie o bucatica din inima mea.Inadusita de-o durere neinteleasca , lacrimile mi-au ars obrazul cind minuta tinea niste miini reci care sunt cuprinse de rasuflare  mortii.Nici focul , nimic nu avea puterea sa incalzeasca miinile lui.Doar sufletul , el era unica caldura care moartea o invidiaza.

Ar fi posibil sa imi creasca in ginduri , o imagine a mortii care toti au auzi si au tot mai spus.Dar ea , cit de puternica nu s-ar parea , ea este o punga neagra si rece care tot stringe trupuri bolnave , sau trecute de virste.Mai mult ea nu are nimic , absolut.O blestemata privire care te priveste atunci cind tu intelegi ca pierzi omul de linga tine , dar nu pierzi intr-o lupta cu ea , o privire care te admira ea e in stare sa ofere.Si atunci cind cazuta in genunchi intelegi ca nimic nu poti sa faci pentru a opri aceasta circulatie rece care tulbura trupul si il face de-o culoare friguroasa ,  nici lacrimile nu pot spala ce a lasat ea.Maninca ultimele puteri si ultimele sperante ,ultimele cuvinte.Te indoi de durere si nu te gindesti ca cineva si-a implinit virsta , dar te gindesti cum sa faci ca sa simti si miine rasuflarea lui si miinile lui cum te string fara putere.Chiar daca nu vorbeste sa simti cum te aude , atit te gindesti.

Moarte , nustiu care iti este formula intreaga a ta , ori tu opresti si iti este greu ca desprinzi suflete de linga alte suflete , ori primesti o implinire .Nustiu cum faci si dupa ce te conduci , nustiu daca iti place sa chinui si sa aduci tremurul care te indoaie de durere .Poate esti doar o stingere de lumina care trece omul dintr-o viata in alta , nustiu macar cine esti.Dar stiu exact , ca ar fi trebuit sa iti acord ” ce ” dar nu “cine” , caci tu nu esti suflet .Faci sa tremure toti de frig , si sa nu aiba putere sa inghita un sec de apa , faci sa urle toti de durere , esti doar o rana .Si tu nu ai de unde sa stii , cum e sa simti asta , cum sa iti pierzi o rasuflare care te-a tinut in brate intreaga viata.Nu ai idee ce inseamna tata , mama , copil.Nu ai idee cum tremura sufletul atunci cind vezi cum in fata ta , se chinuie pentru ultima secunda o respiratie de viata .Tu nu ai idee ce inseamna sa traiesti.Cu ce as putea eu sa te invidiez , cu ce as putea eu sa te cred mai puternica de cit o lume itreaga , daca omori totul.Mi-ai adus rani , si intimplari care nu m-am deprins inca sa le cred  , mi-ai adus durere in suflet , caci el sa ghemuit in minuta si nu doreste sa se desprinda si sa se simta liber .Ai distrus in mine , bucatica cu bucatica.Dar nu mi-ai luat credinta lui , caldura si bunatatea lui.Nu mi-ai luat sufletul care cred ca exista.Ai luat caldura trupului

O pata neagra peste casa,tu ai pus,

Pe ochii un alb prosop cu forta ai adus.

Sa-mi sperii spiritele,sa-mi  tai sperantele vii.

Sa ma  stringi strins si sa ma inchizi in cutii.

                  Oare moarte, tu ai gindit ce faci?!

                  Un copil sunt si tu mi-ai spus : sa taci!

                  Un trup linga tine ai luat.

                  Dar sufletul meu,eu l-am pastrat.

Am zimbit cind in fata mea ai aparut.

Iar tu imbracata in negru,m-ai durut.

Nu mai tare de cit si cind eu am vazut,

Ca pe obrazul mame-i lacrimii mii au cazut.

              Nu atit de tare m-ai durut cind mai cumprins.

              Cind de-a fiorului dor de tata m-a strapuns.

              Nu atit de tare m-ai durut .

              Cind sufletul meu pe-a surorii brate nu l-a ajuns.

Ce faci tu moarte,daca nu faci sa doara?!

Al meu suflet e trist doar de culoare.

E trist de dor si ce-am lasat.

Pe-al meu iubit pe loc neisemnat.

                            Acum imi spui ca m-ai luat?!

                            Dar nu ai nici loc rezervat.

                            Esti in intuneric si esti in scrum.

                           Mi-e mila moarte de al tau drum.

Sunt in cutie linga masa.

Unde mii de lacrimi pe chipul meu se varsa.

Acum ma gindesc ca as fi putut sa tin,

SI acele dureri sa le rabd si sa le trec pe deplin.

                     Nu am vrut moarte cu tine sa merg.

                     Acolo pe pamint,bomboane mii era sa imi aleg.

                    De atit pamint negru si infundat.

                   Ce faci moarte daca de tine,eu m-am saturat?!

Nu aduci decit durere in orice suflet,

Si nici lacrimiile pure nu sunt pentru al tau vuiet.

Mi-e mila de a ta negindire.

Si nu mi-e frica ca m-ai luat cu tine.

A luminat frumos in noapte,

O stea plina de singuratate,

Si atunci cind a cazut , s-a stins,

Un suflet ragusit de plins.

Ma ardea orice rasuflare,

In toiag anii in sir de vigoare.

Si nu puteam sa-i spun ,nimic.

Un glas de suflet ,pripit.

Si frig de frigul lui ,imi era.

Durerea mea ,nu se mai simtea.

Caci atunci cind sufletul plinge.

Nici o bucurie ,nu-l poate asa stinge.

O stea cazuta , ieri s-a stins.

Si mi-a luat un suflet plins.

Acum toate durerile ,ma cheama.

Amorita de  frig ,mi-e frica mama !

Ma aplec in genunchi si aud cum rasufla pamintul ,

Doamne,atit de greu imi rasufla sufletul ,

Ma dor ochii si glasul nu are putere ,

Cit si oare cum e ? Sa plingi de durere ?

Imi acopar glasul cu mina   fara putere ,

Si cit e de greu ,atunci cind se ia o mingiere.

Primavara a plins in sufletul ei , un an intreg si astazi a venit doar cu frigul in inima .Nu m-am speriat , si nici nu am vrut sa fiu trista nici sub o forma a vietii.Doar e vorba de Primavara , ceea care ne infloreste si ne improspateaza.Cea care iti aduce ceva nou , si implineste locurile goale acolo unde toamna-iernatica a luat ceva.Nu m-am gindit nici pe-o clipa sa pling sau sa las ca primavara sa imi culeaga tristetea.Caci atunci as fi intrebat , cu ce se mai hraneste ea , daca nu cu zimbetul meu ? 🙂 Si in dimineata , am deschis geamul si am stiut ca soarele se va juca cu mine pina ma va incalzi.Si dincolo de el , imi zimbeste primavara cu mirosul ghioceilor demult iesiti, cu firicele de iarba care abia se nasc  . Si nu am crezut niciodata , ca sufletul meu poate sa fie atit de sigur atunci cind toti incearca sa ii spuna ca : ” afara ba ploua sau ba ninge ” .Caci sufletul meu este prabusit de miile de sentimente pe care le ridica la inaltime , ar parea ca zbor ? Dar nicioadata nu am sa imi deschid aripile atit timp cit nu am sa fiu sigura , cine mi-le da .Sentimente crescute cu razele soarelui , ma sufoca dar nu am cum sa le dau nume.Le string in punguta sufletului meu si le las sa respire doar din rasuflarea fericirii mele , peste un timp am sa le daruiesc zborul atit de dorit.Nu am crezut , ca vor exista , zile in care timpul se va dezmargini de lumea voastra pentru lumea mea , dar am sperat .Mi-am pus dorinte in care am tinut ochii larg inchisi , si din tot sufletul am sperat.

Si acum , timpul imi aduce fericiri pe aripi de intoarcere , sentimentele mai puternice decit  fluturii ce traiesc doar o zi pe pamint , suflete enigmatice dar cunoscute , pe Grafutul meu rautacios 🙂 .In calendarul cu ecoul zilei de astazi , sau poate zilei de ieri , primavara ramine frumoasa atunci cind sufletul ti-e acoperit cu o plapuma frumoasa in dimensiunile bunatatii.Cineva , m-a imbratisat si pe mine si pe cit de sincera a fost imbratisarea , mi-a daruit zimbete pe-o imagine de primavara .:)

Nu va ascunde-ti , atunci cind primvara se joaca cu voi .Si macar nu incetati sa zimbiti , primavara nu intirzie ea pur si simplu asteapta caldura profunda si sincera din sufletele noastre.Fiti sinceri , si nu pierdeti speranta …primavara e aici  , e in noi.

De cite ori , ma intorceam la tine ,  eu nu simteam rasuflarea ta vie .Erai tinuta in praful uitarii tirzii , erai ascunsa si pe zi ce trecea , mureai in miinile singuratatii.Grabita veneam sa iti sterg de sub gene ,praful care se aseza atit de usor , si nu din cauza ca l-ar inmulti cineva dar din cauza uitarii.Simteam tristete de la tine , si ma inghetati atunci cind adormeam in bratele tale , te-ai facut sub forma indiferenti si respingerii , de un timp si ceva , nu ma atragea nimic si nu ma chema nimica sa vin linga tine.Obosita imi sterg sudoarea muncii mele , care incearca sa te curate , si sa mai scoata gunoiul respiratiei tale.Dar nu faci nimica ca sa simt , ca anume tu ma incalzesti .Esti rece  , mai rece decit poate fi o iarna intreaga ,si cind  bat la usa ta , ma inghiti in recele tau , cum simt ca imi crapa inima in mii de bucati.Cineva te-ar defini ca un cuib care aduni copii pentru ai alina , pentru ca ei sa simta refugiu in mirosul tau , nustiu de ce , a disparut demult acest sentiment in sufletul meu.Te impachetez in orice , iti cumpar si iti mai scot cite ceva vechi , iti pun baloane colorate , iti pun flori care sunt gata sa te doboare de un parfum curat , dar ceva nu merge .Mereu ceva e lipsit de sens in tine, de culoare , de viata.Imi acoperi sufletul cu cea mai mare durere si cu cel mai amortit dor , sunt trista cind iti deschid usa si la ” Buna Seara ”  apoi nu primesc nimic inapoi.Macar nici o adiere de respiratie , care m-ar face clar sa inteleg ca esti vie.

Am deschis usa inainte ca sa plec si am simtit ca de undeva , se spulbera si se darima colturile tale.Pe -un minut mi-a fost indeajuns ca sa iti vad intreaga tristete si ca sa ma opresti , cu toata dorinta.Am ramas . Si cu toate ca stiam , ce rani ai pe suflet , am hotarit sa iti spun.

” Tii minte primavara care ne-a lasat pe ambele suflete o durere profunda , care te lasa sa te ghemuiesti in lacrimi si apoi sa iti astupi gura ca nu cumva glasul , sa strige de durere ? Tii minte seara ceea cu miros de frunze uscate si mult fum , fumul de tristete  ? Tii minte cum rasufla pamintul la caderea mea ? De atunci noi am cazut in genunchi  , si am avut puterea sa ne ridicam singure.Si nimeni , niciodata nu va stii ce a stat in saptele acestei puteri.S-a scurs totul din noi , si orice vuiet de vint si orice viscol , ne muta din loc , ne rupea .Caci am pierdut din putere dar am putut sa ne tinem , in picioare.Si a trecut un an , decind nu mai vorbesti si nu mai simti caldura , de la nimeni , imi pare rau ca spun si despre mine asta.Tu nu m-ai traiesti , dar stiu ca poti sa reinvii.Si stiu , ca de-o mie de ori , vrei sa strigi la mine ca sa nu te las si eu singura , dar crede-ma  , mi-e atit de greu sa ramin si eu in bratele tale reci , fara nimeni.Stiu ca nu poti sa redai caldura din cauza singuratatii tale , nu poti sa infloresti si nu poti sa mirosi a proaspat.Dar uite cum timpul si-a schimbat privirea , uite cum el a ajuns sa priveasca inapoi.Nu am putut sa urasc timpul nicioadata , el m-a ajutat sa zbor atunci cind mi-a fost mai greu , dar l-am urit atunci cind mi-a luat in zbor oamenii pe care ii iubesc.Si totusi nu am crezut ca pentru noi , el va privi inapoi.Dar stai , el nu priveste inapoi ci el pur si simplu adauga ceva acolo unde a luat ceva.Si cu el, noi ne intoarcem acasa.Casa , vatra mea sfinta ce a ingheat de citeva zile bune .Casa tu ce ai amortit pe-un pamint mucegait , deschide-ti lumina in privire si intimpina oaspetii cu multa caldura.Noi venim , noi toti venim.Vine tatal tau si mama ta , si tu continui sa fii batrina noastra.In ochii tai , voi gasi stralucirea fericirii si doar tu imi vei lasa ochii inlacrimati de bucurie.Asa cum astepti tu , asa astept si eu pe mama si tata .Si nustiu daca voi reusi sa scutur tot praful care sa asezat , ma doare toata fiinta mea si stau la marginea prapastiei de viata.Dar traiesc caci primavara asta , mi-a soptit ca ei s-au pornit sa vie acasa “.

Casa , asteapta-ne ca venim !!

Dincolo de lumea asta , care traieste din propriile principii , care nu poate ierta si nu poate privi cu ochii gingasi ai bunatatii , care e nemiloasa si greu de inteles , care a uitat sa rida , sa plinga adevarat.Care a uitat sa iubeasca .Dincolo de ea , tu plingi chinuita natura.Esti o batrina mama a acestui pamint , acestui univers  .Esti o batrinica care tinjeste la marginea drumului uitata.Azi plingi si ingheti fiecare rasuflare paminteasca , de te razbuni sau pur si simplu nu mai stii cum sa traiesti .Sau poate daruiesti ce ti se da , aceasta tacere si singuratate prinsa de zdrentele reci ale frigului.Mi-e teama sa te intreb , ce simti . Stii de ce ? Caci daca iti voi auzi raspunsul , eu ma voi ascunde si voi ingheta , asa cum incerci sa te arunci undeva in pustiu , ca sa nu simti ranilie care te manica de viu .Dar te-as ruga sa iti desprinzi tacera si sa-mi vorbesti , iar eu sa te pot sa te ascult.Vorbeste printr-o adiere de vint , printr-un miros de floare tirziu inflorita , prin curajul ghiocelului zglobiu , prin vuietul riurilor desprinsi din miinile iernii , vorbeste-mi prin ploaia care ma uda si ma lasa sa te simt pina la ultima picatura de viata , si ma lasa dezgolita de ranile tale.Caci stiu ce simti , stiu cit de greu iti este sa traiesti si sa mai lasi ceva frumos acolo unde nu se pretuieste si nu se pastreaza.Te sustine Dumnezeu si soarele , restul doar se prefac.Oamenii se prefac ca te iubesc , caci altfel eu nu le-as intelege iubirea lor care te face sa te simti singura si urita , si atit de ranita.Nu plinge natura cu glas de mama , nu plinge .Sau plingi si revarsa-ti lacrimile pe condeiul lumii .Dar ma tem sa iti spun , ca lacrimile tale nu v-or fi intelese , de ei .Nu plinge peste firicelele tale de existenta , te rog sa nu plingi .Caci daca m-ar durea ceva , si ma sfisie de durere , eu pling in largul miinilor mele care imi acopera glasul , care reda o moarte si o pierdere de viata.Nici tu nu mai plinge pe deasupra ta , dar in sinea ta .Acopera-ti ochii cu miina ta si stringe in pumn tot ce-ai sa aduni , si lasa ca lacrimiile sa-ti faca un lac cu apa sarata , caci acolo v-or  gusta din noi fiecare.Inchide-ti durerea intr-un colt de noapte , umbrit de aparenta lunei ce exprima si ea o durere nedifinita , acolo sa iti inchizi si glasul amortit de frigul durerii tale , si deschide-te intr-o dimineata cu zimbetul soarelui ce nu a suferit nicioadata , si incearca sa traiesti atit cit ti sa dat , de ar vrea mai mult cineva , sa pleci fara sa privesti in urma-ti , sa pleci .

Nu plinge natura , caci ei nu v-or intelege , dar te v-or blestema si mai mult.

Imagine preluată de pe:http://mariusnp.blogspot.com/

Cind simti ca viata ,ti-se aseaza pe un cer curat ,

Esti fericit ,copile ,esti fericit neincetat.

Chiar daca inima arde si ti-se fringe ,

Nu plinge , caci ai pe cineva care in brate te  stringe.

Ce inseamna ,sa ai tu o mama ?

Ce inseamna,copil sa te stii ?

Te simti , o frunza atit de libera.

Te simti ,nu strainul cu frica..

Voi alergati in curte acasa ,

Si sunteti chemati , degraba la masa ,

Apoi pina in aseara ascultati ,

Voi mame aveti , eu nu am , mai frati.

Zimbiti si traiti , fara o grija ,

Va bucurati , frumos de viata ,

Fara a sti ca intr-o bijma ,

O rasuflare-i fara glas.

Si cind de la scoala , plecati in graba

Sunteti atit de asteptati ,

Voi nu aveti de unde , sa stiti degraba

Ce-i inseamna sa fii singur , mai frati !

Voi aveti sprijin si caldura ,

In fiecare seara si pina dimineata in bruma,

Si sprijini si laudati , mai apoi.

Voi aveti mama , dar nu noi.

Iar dimineata cind la scoala ,

Va mai trezeste , ceaiul ei .

Iar noi cu greu si fara mama ,

Noi nu avem nici ceai de tei.

Ne mai loveste , cite-un cuvint,

De la trecatorii vietii noastre ,

Pe noi ne apara doar bunei ,

Pe voi nu buneii ,va apara.

De aveti note mari sau mici ,

Sunteti ciuliti sau laudati in soapte ,

Noi singuri amariti suntem ,

Doar urma de singuratate.

Voi aveti zile de sarbatoare ,

Si amortit va bucurati intr-una ,

Noi n-avem idee ce e asta ,

Orice zi , e totuna.

Voi mame aveti iar eu nu am ,

Si nu ma bucura nici dimineata ,

Inca o zi s-a scurs frumos  ,

Si ma ascunde astazi , ceata.

E greu sa intelegi , tirziu ,

Ca te-a mincat singuratatea.

This slideshow requires JavaScript.

Nu as fi crezut niciodata ca viata ma va lega atat de profund de cineva, dar pentru ca am cunoscut-o pe ” sunshine” si pentru ca sunt langa ea si este langa mine…am sa ii multumesc vietii si lui Dumnezeu mereu!
Este un om absolut…minunat. Este licuriciul meu drag care din cand in cand uita sa palpaie pentru ca ii e frica de intuneric , dar atunci cand straluceste…este magica!

M-a trezit ploaia care incerca sa imi arate ca azi am sa ma spal cu tristete pe fata , insa sufletul meu a fost trezit cu desteptarea zilei de 22 martie.O zi din calendarul vietii , care rasufla atit de frumos.E ziua ta .E ziua ta surioara dar e si sarbatoarea noastra.E sarbatoarea familiei noastre , chiar daca suntem departe unii de altii , sufletele noastre v-or ramine aproape atit cit stim ca ne iubim.Laurica , esti surioara care ma temeam de ea chiar si sa i-au hainutele 🙂 , care ma temeam de cuvintele ei si stiam ca orice gind care il vei spune , va fi gindit mai bine ca al meu , de-o mie de ori.Prin tine am putut si eu sa fiu mai puternica , si la orice cadere tu ai avut grija ca sa am puterea sa ma ridic din genunchi .Nicioadata nu ai facut complimente fara ca ele sa nu vie din suflet , nicioadata nu ai spus ceva fara ca sa nu stii daca esti dreapta , si mereu ai facut totul rationalizind.Ai avut vocatia unui caracter tare , dar in sinea lui al naibii de sensibil .Nimeni nu te-a stiut o fata gingasa sau timida , sau sensibila , de fapt erau acei care nu aveau idee cine esti .Caci in adevarul vietii , tu esti asa.

Esti un om cu suflet bun , iar farmecul intreg consta in ceea ca iti limitezi orice pentru a trai frumos.
Esti un suflet care se ghemuite de-o lume reala , se ghemuieste in gingasia sa , incit are puterea sa isi contrazica orice , are puterea de-a arata ca in tine traieste o putere enorma.
Nu te cunoaste acel care nu iti cunoaste suflet , si te cunoaste acel care prin insasi privirea asta apriga , poate sa spuna ca in tine se afla o fiinta sensibila.

Laurica esti persoana care am incercat de multe ori sa o urmaresc , si sa ii bat drumul , asa incit sa imi ramie ceva de la dinsa , caci viata ta era o tindere a unui ideal.Nustiu de ce , dar asa te credeam eu , asa te vedeam.Desteapta , frumoasa , rea , buna de-o mie de ori , inteleapta , fata care isi cunoaste limitile si fata care cind a venit de la Franta m-am atasat mai mult .Ai si greseli care nu iti pateaza sufletul , dar mergi te schimba intr-un om mai bun.Cind spun ca : ” te iubesc  ” , as vrea sa stii ca nu e o forma de lingusire , sau mai nustiu cum sa iti spun , dar e un sentiment ce vine din sufletul meu , adevarat care imi trezeste dorul si tot ce ma leaga de tine.Cind te simti trista , eu pling si mor de durere , iar cind esti fericita eu radiez pentru tine  , si stiu ca ce ai simtit tu in 2 ani e prea mult sa scrii in cuvinte , o ragusire a durerii care te lasa amortit , si nu mai stii de unde sa iai lacrimii .Insa ai continuat sa fii asa cum esti , dar te-a schimbat strainatatea , nu in forma rea dar intr-o forma dureroasa si redusa , caci ai sufletul ranit.Tu ai ajutat  cit ai putut pe toti , fara a tremura ca tot dai , ai un suflet curat , darnic si bun.

Iar astazi , il rog pe Dumnezeu sa te pazeasca o viata intreaga , sa te tie linga el , si tu sa te tii din urma lui…Deci iti doresc sa te stiu sanatoasa , asa cum  o viata intreaga ai fost  , si cind ti-a fost greu nimeni nu a stiut..Si sa fii fericita, meriti asta din plin..Aceste doua lucruri iti vor aduce succes in viata si totul pentru a trai frumos..Eu stiu ca tu vei fi un om mare , o sora minunata..Te iubesc si un la multi ani fericiti , imi pare rau ca nu esti linga mine..imi pare rau..

La multi ani surioara , si sa stii ca am nevoie de tine , pentru a ma hrani cu puterea ta , am nevoie de tine.Sa te string la piept si sa iti simt caldura .Apoi sa simt cum lacrimile respira dorul meu pentru tine.Te iubesc si asta o spun nu pentru ca asa trebuie sa spun azi , dar te iubesc pentru faci parte din inimioara mea..

Te iubesc Laurica mea ! Te iubesc surioara mea.Ultima data cind te-am cuprins am simtit ca mult timp nu o sa mai fac asta,si mi-am dat seama ca foarte putin am facut asta,cind putem sa o fac in fiecare zi.Ultimele zile inainte ca sa pleci ,  le simteam cum trec,fiecare minut era nesatosa sa o  impartasesc cu tine.Ne-am schimbat si intelegeam ca despartirea asta s-ar putea sa ne mai inghete,sa ne mai scuture si sa ne indeparteze.Deja doi ani  , si mi-e greu sa recunoasc ca te-am uitat.Am uitat cum adormi linga mine,cum bem ceaiul impreuna ore in sir,cum ne povesteam fiecare secret ,cit de mic.Am uitat si simt cum ma doare locul acesta gol.Putin vorbesc,putin ne spunem ce simtit.Dar se intimpla cind stau la marginirea gindului,si imi dau seama ca acus ma prabusec de durere,de dor.Caci ce eram atunci si unde suntem acum? E mult prea dureros sa i-ai si pur si simplu sa pleci.Nu dorim sa recunoastem,dar timpul ne-a schimbat.
Laurica,uneori vreau sa strig de dor,sa strig de durerea ce mi-o lasa singuratatea.Sa strig de cit de singura esti tu.
Te astept acasa si nu stiu cum sa stau,la ce margine de drum sa stau si sa te intilnesc.Emotii,lacrimi …de parca te-as cunoaste inca o data.Te astept acasa si nu imi vine sa cred ca te voi mai cuprinde din nou.De data aceasta,vei dormi cu mine,si nu la picioare 🙂 ci impreuna,asa sa te cuprind micuta mea.
Te Iubesc,si foarte mult imi lipstesti.
Tu ai fost si esti , umbrela vietii mele , care facea sa nu simt recele unei ploi dar sa pot sa ii vad frumusete fiecarei picaturi.

LA multi ani , scumpa mea surioara !

Merg pe strada , si uite , Doamne cum privesc unii , ca nici fiarele nu pot sa amorteasca asa in privire.Uitindu-ma in ochii unui animal as vedea mult mai mult , decit in ochii unui om de acesta.Caci ochii animaluluisunt pierduti de prigonirea lui , si de viata lui salbatica.Sa fie oare atit de rai ? Atit de grei ? Oameni care judeca fara ca sa inteleaga ce au spus .Oameni care te distrug .Oameni care isi pierd valoarea vietii.

Se asterne peste plapuma zilei tale , o umbra care totusi crezi ca e invizibila.Dar o ascunzi , si stiind ca gresesti muti din locul asta , totul dupa perdeaua care crezi ca te va ascunde cumva.Si nu privesti in urma , si nici in jurul tau , ar fi prea dureros sa intelegi ca ai gresit , si ca esti vinovat , sau ca ai dezamagit cumva.Ar fi prea ” batjocoritor ” sa iti ceri iertare . Caci undeva tu incepi sa crezi ca astfel iti patezi aroganta ta de doi bani.Si mergi inainte , cu arma in mina fara sa te feresti de toti cei au puterea sa ti- o vada.Lovesti totul si lasi in urma ta , un nimic.Iar  la pasul tau , se aude rana naturii cum suspina.Continui sa nu iti pese ca esti cel care spui rau , gindesti incorect si te-ai invatat sa scuturi din oameni o lume a lor , cu tot cu sperante vii.Ranesti si primesti undeva satisfactie  , fara ca sa te gindesti ca cineva sta ghemuit sub un colt de perna si inghite lacrimile care nu il lasa sa rasufle adinc.Ti-e atit de greu mersul incit pamintul se aude cum geme de durere , iar pasarile fug de tine intr-o lume ascunsa , oamenii insa care sunt oameni , pur si simplu te resping sau iti mai dau inca o sansa sa te afli in lumea lor.

Esti sageata cu venin , care este flaminda de acele suflete bune si frumoase de privit.Si din tot binele care il primesti , te razbuni pentru a nu poti oferi tu acesta bunatate.Si continui sa furi zimbete din ochii lor , sa omori bucurii din inimile lor , si sa desparti o lume de aceeasi lume.Strigi in gura mare , cuvinte care nu au o judecata .Cuvinte risipite in ultimul praf de pe pamint.Si arunci replici de parca tu ai sti totul.

Iar eu , sau el ,  sa ne dezmarginim de tine si sa continuam sa stam aici , la o marigine de drum si sa te ascultam cum astazi ai sa mai spui ceva nou , ceva mai dureros.Si te privim cum pasii tai , sunt rupti de timp , caci te misti spre nicaieri.Atita rautate nici timpul nu a mai intilnit de ani buni , printre risipitele lui zile .

Si te iarta toti , caci mai sunt si oameni  buni.Dar tu nu poti sa te opresti , si nu pentru ca esti un om rau , dar pentru ca ti-e rusine sa iti scoti masca si intr-un final sa iti dai seama , ca tu esti praf , esti un nimic care a strins linga el mai multe nimicuri impachetate in etichete.Macar nu poti sa iti dai seama , cum au putut altii sa te ierte , si macar nu intelegi cum e sa simti ca te doare .Esti un om pustiu , si nu esti rau , dar ti-e greu sa intelegi ca viata ta nu este fericita , ci doar te prefaci si te ascunzi.Mergi pe drumuri pustii , si pasii tai te duc niciunde.Si atunci cind intelegi ca zilele iti sunt fara rost , te grabesti sa traiesti fara ca sa stii ca miine tu deja vei muri.

Azi ploua mama , si ploaia imi maninca ranile vii , ce-ar fi pacat sa le lase inca proaspete.Si azi tu nu stii cit de fript imi este sufletul.E aproape un an , decind am depistat ca sunt bolnava de sindromul ” lipsei de mama” , si stii cei mai grav , ca nici un medic nu stie ce m-ar ajuta.Doar tu imi esti scaparea.Cu fiecare zi ma simt mai uscata decit ieri , si ma simt lovita inca de-o boala.Dar stii ? Ca nu imi este frica caci cea mai dureroasa lovitura le am doar din lipsa ta.Ma tem maicuta , ca nu vei putea sa imi mai porti grija ,ma vintura toate rautatile de pe pamint , ma flutura fiecare firicel de vint , si ma inghet si dezghet.Oare ai fi stiut vre-odata cit de dureros e sa simti cum cad frunzele unui pom ? Picatura cu picatura am simtit eu pe trupul si sufletul meu.S-au scuturat tot ce imi era viu si aproape , m-au scuturat.Iar timpul care imi este tovaras , doar el ma poarta deasupra lumii vii si ma lasa fara rasuflare uneori.

Un an de zile , in care fiecare dimineata e lipsita fara sens pentru mine.Caci ce fac azi ? Azi fac ceea ce am facut ieri , doar mai diferit.Iar noptile sunt ultimile clipe inainte de-a ma stinge din viata , da asa imi par ele mie.

Si nu m-ai invatat maicut-o de atunci , sa stiu ce poate insemna o suferinta ,

M-ai alintat , m-ai iubit si nici o data nu m-ai lasat din dorinta.

Sa stii ca lungi imi sunt noptile , si ranile tare ma dor ,

Maicuta singuratatea , imi face semn pe veci sa adorm.

Tu intoarceti spre mine , privirea chiar dei trista ,

Atita suferinta , cit poti sa mai imbraci ?

Incerc sa cred ca ranile te dor ,

Ce-ar fi sa pleci cu mine , acum in somn ?

Si plingi chiar daca iti sterg eu lacrima , intr-una.

Te rog sa incetezi , priveste cum din ochii apare bruma,

De ce nu imi spui cum te doare ?

Oare am sa te pierd ? Oare ramii fara de suflare ?

Si ploua astazi ori doar se scurg ale tale lacrimi ,

Nu vrei sa imi spui nimic , acum si in veacuri .

Iti umezesti tu praful singuratatii ,

Si te ghemuiesti in sufletul eternitatii.

Vorbeste tu cu mine , sa pot sa aleg si eu cuvinte ,

De-ti alin sufletul , ori glasul tau ma minte ,

Ce scriu acum , nu pot sa imi dau seama ,

Ce vrei sa spun acum , cind ma maninca teama.