Nu am stiut ,unde sa imi asez sufletul , ca sa nu simt cita durere poarta cu el.Cind scriu , pot sa il scutur.Nu am timp ,caci ma usuca fiecare secunda a vietii.

Cu rasuflarea taiata , fara sa mai pot sa traiesc implinit , incerc sa deschid prin soapte simturi si intrebari neintelese.Si inteleg ca eu gindesc , ca eu pot si am cum sa fac asta.Dar nu am putere , si nu am lumina pentru a aseaza  in rind totul.Pot sa respir si sa aud cum inima imi bate ,atit de repede de parca ar fi spus ceva.Ma cheama un plins dincolo de valea aceasta , ma cheama sa imi taie o bucatica din inima mea.Inadusita de-o durere neinteleasca , lacrimile mi-au ars obrazul cind minuta tinea niste miini reci care sunt cuprinse de rasuflare  mortii.Nici focul , nimic nu avea puterea sa incalzeasca miinile lui.Doar sufletul , el era unica caldura care moartea o invidiaza.

Ar fi posibil sa imi creasca in ginduri , o imagine a mortii care toti au auzi si au tot mai spus.Dar ea , cit de puternica nu s-ar parea , ea este o punga neagra si rece care tot stringe trupuri bolnave , sau trecute de virste.Mai mult ea nu are nimic , absolut.O blestemata privire care te priveste atunci cind tu intelegi ca pierzi omul de linga tine , dar nu pierzi intr-o lupta cu ea , o privire care te admira ea e in stare sa ofere.Si atunci cind cazuta in genunchi intelegi ca nimic nu poti sa faci pentru a opri aceasta circulatie rece care tulbura trupul si il face de-o culoare friguroasa ,  nici lacrimile nu pot spala ce a lasat ea.Maninca ultimele puteri si ultimele sperante ,ultimele cuvinte.Te indoi de durere si nu te gindesti ca cineva si-a implinit virsta , dar te gindesti cum sa faci ca sa simti si miine rasuflarea lui si miinile lui cum te string fara putere.Chiar daca nu vorbeste sa simti cum te aude , atit te gindesti.

Moarte , nustiu care iti este formula intreaga a ta , ori tu opresti si iti este greu ca desprinzi suflete de linga alte suflete , ori primesti o implinire .Nustiu cum faci si dupa ce te conduci , nustiu daca iti place sa chinui si sa aduci tremurul care te indoaie de durere .Poate esti doar o stingere de lumina care trece omul dintr-o viata in alta , nustiu macar cine esti.Dar stiu exact , ca ar fi trebuit sa iti acord ” ce ” dar nu “cine” , caci tu nu esti suflet .Faci sa tremure toti de frig , si sa nu aiba putere sa inghita un sec de apa , faci sa urle toti de durere , esti doar o rana .Si tu nu ai de unde sa stii , cum e sa simti asta , cum sa iti pierzi o rasuflare care te-a tinut in brate intreaga viata.Nu ai idee ce inseamna tata , mama , copil.Nu ai idee cum tremura sufletul atunci cind vezi cum in fata ta , se chinuie pentru ultima secunda o respiratie de viata .Tu nu ai idee ce inseamna sa traiesti.Cu ce as putea eu sa te invidiez , cu ce as putea eu sa te cred mai puternica de cit o lume itreaga , daca omori totul.Mi-ai adus rani , si intimplari care nu m-am deprins inca sa le cred  , mi-ai adus durere in suflet , caci el sa ghemuit in minuta si nu doreste sa se desprinda si sa se simta liber .Ai distrus in mine , bucatica cu bucatica.Dar nu mi-ai luat credinta lui , caldura si bunatatea lui.Nu mi-ai luat sufletul care cred ca exista.Ai luat caldura trupului

 

O pata neagra peste casa,tu ai pus,

Pe ochii un alb prosop cu forta ai adus.

Sa-mi sperii spiritele,sa-mi  tai sperantele vii.

Sa ma  stringi strins si sa ma inchizi in cutii.

                  Oare moarte, tu ai gindit ce faci?!

                  Un copil sunt si tu mi-ai spus : sa taci!

                  Un trup linga tine ai luat.

                  Dar sufletul meu,eu l-am pastrat.

Am zimbit cind in fata mea ai aparut.

Iar tu imbracata in negru,m-ai durut.

Nu mai tare de cit si cind eu am vazut,

Ca pe obrazul mame-i lacrimii mii au cazut.

              Nu atit de tare m-ai durut cind mai cumprins.

              Cind de-a fiorului dor de tata m-a strapuns.

              Nu atit de tare m-ai durut .

              Cind sufletul meu pe-a surorii brate nu l-a ajuns.

Ce faci tu moarte,daca nu faci sa doara?!

Al meu suflet e trist doar de culoare.

E trist de dor si ce-am lasat.

Pe-al meu iubit pe loc neisemnat.

                            Acum imi spui ca m-ai luat?!

                            Dar nu ai nici loc rezervat.

                            Esti in intuneric si esti in scrum.

                           Mi-e mila moarte de al tau drum.

Sunt in cutie linga masa.

Unde mii de lacrimi pe chipul meu se varsa.

Acum ma gindesc ca as fi putut sa tin,

SI acele dureri sa le rabd si sa le trec pe deplin.

                     Nu am vrut moarte cu tine sa merg.

                     Acolo pe pamint,bomboane mii era sa imi aleg.

                    De atit pamint negru si infundat.

                   Ce faci moarte daca de tine,eu m-am saturat?!

Nu aduci decit durere in orice suflet,

Si nici lacrimiile pure nu sunt pentru al tau vuiet.

Mi-e mila de a ta negindire.

Si nu mi-e frica ca m-ai luat cu tine.