In linistea ce imi cutremura privirea confuza ,

Urmaresc cum plinge toamna , cum cade si o frunza.

Fiecare rasuflare isi mareste valoarea nocturna ,

Vorbeste el , cineva vrea sa il mai auda.

Pe-o alee frumoasa a unei nopti de toamna plina ,

Nui nimeni aici , singuratatea sa o aline ,

Prin pustiul vechi , iti croiezi un drum ,

E toamna in suflet si nu vezi nimic acum.

Iti taie din zimbet , iti creste o durere ,

Nimeni nu intelege , cei toamna , daca piere ?

Se simte pe suflet cum rasuna incet pina la scrum ,

E tacuta precum nici moarta nu poti sa o auzi ,

Dezgolita de timp , de fiecare secunda ,

Ea trece usor si te lasa muta ,

Te lasa rece , mincata de rugina pustie ,

Te lasa sa vorbesti si te uita pe vecie.