Stau cu sufletul așezat pe pămînt ,

Pălit și plîngînd o lună ,

Și-aș asculta cum rătăcit,

Îmi cînt de-o vreme bună.

Și iarba care stă îmi leagăna glasul ,

Revarsă-mi sufletul pe-un gînd ,

Îneacă-mi dulce pasul ,

Să mă pierd în cuvînt pe-un zbor frînt.

Să fiu vătămat , să stau pe pămînt ,

Iar ei să tot strige ca sunt invalid ,

Nu are importanță ce-o  grupă îmi vor da ,

Căci citindu-mă , eu sub pămînt voi răsufla.

Așa ma ales pe mine Dumnezeu ,

Să mor în fiecare zi in acest pamafleu ,

Fiecare rană să o simt fără scut ,

Să nu am nimic , dar să nu pierd ce am avut.

Că mă înec in fiecare zi pe un uscat ,

Ca lacrima pe pămint să ma înghit și să tac ,

Apoi să mă nasc din roua de pe floare ,

Sub pămînt , fără un soare .

Să fiu alungată , de rece și frig ,

Înghețul să mănînce al meu venin ,

Mai simplă decit un firicel de iarbă ,

Să mă calce toți , și nimeni să nu mă vadă .