Ți-am spus că suntem o altfel de poveste,

Atunci cînd dintr-o lume am evadat.

Nici amintiri ciudate,luate pe împrumut,

Nici ele nu m-au făcut tăcerea să-ascult.

Aruncă-mă prin șoapte,într-o tăcere mută,

Chiar doar tu,și restul nimeni nu-o să mă audă.

Lacrimi pe-o strună de chitară, se fac în picături de rouă,

Aruncă-mă afară, doar atunci cînd plouă.

În cerul plin de stele, în lună căzătoare,

Aruncă-mă în amurg, în răsărit de soare,

Și taci dacă dorința te-a așteaptă,

Orbul din tine, nimic să nu mai vadă.

Aruncă-mă în aer, ca o piatră mică,

Sau mare, cum ai vrea , fără pildă.

Aruncă-mă în praful singurătății tale,

Să simt ce simți și tu, în ale tale toamne,

Aruncă-mă în mare cu apa tot mai rece,

De frigul tău să-ngheț, să mint că îmi va trece.

Aruncă-mă acum, cum ai da o lovitură,

Să nu mă îndulcească, nici cea mai dulce mură.

Aruncă-mă în pustiu, și închide-mă acolo,

În gînduri să nu fiu.

În șoapte să dispar.

Tăcerea să nu ți-o știu.Nici să nu o gust măcar.