Eu nu mai visez sa ma simt fericita,caci toti i-au cite o picatura din viata mea,lasind loc liber sau lasind o rana veche,mai noua.Nu pot decit sa tin ochii larg inchisi pentru a simti,cum traiesc in visul meu.De-o bucatica de timp,mi-e frica sa mai visez.Caci unde nu as fi,ma simt ca pe-o insula,unde sunt inconjurata de furtuni,de ploaie rece,ce ma face sa tot cad,in prapastie.

Stiti,vreau si eu sa zimbesc fara sa pling,fara sa ma trezesc dimineata si sa simt cum ochii mei, ma dor incit venele din ei,s-au rupt dindu-mi de stire,ca lacrimi nu mai am.Vreau sa adorm,fara sa imi fie frica de ceva.Si pe drum vreau sa merg,cu picioarele neobosite,cu fericire pe chip.Caci sunt obosita sa imi vad tristestea in fiecare zi.sunt obosita sa simt o fericire timp de citeva ore,ca mai apoi sa rasplatesc pentru asta cu luni intregi.

Stiti,vreau sa tin ochii deschisi,nu mai vreau sa ii simt cum se inchid mereu,se inchid pina in largul intunericului.Vreau sa simt cum in jurul meu sunt oameni care nu se prefac,oameni care sunt adevarati,oameni care nu ma fac sa pling si care sa simt ca intr-adevar au nevoie de mine.Vreau sa nu ma intorc acasa,si sa nu gasesc pe nimeni acolo,inima e rupta in bucati,rupta.

Stiti,vreau sa imi luminez sufletul,si privirea,sunt obosita de cele mai dure culori.

Nu am crezut,ca am sa invat vre-odata,

Sa ma simt atit de profund,intristata,

Sa invat cum sa fii singur,sa vrei sa dispari,

Sa intelegi ca lumea,e dura fara hotar.

Nu credeam ca lacrima,poate fi atit de rea,

Spala totul,dar si rupe inima

Sa inteleg,durerea atit de profund,

Sa-i vad pe oameni cum se schimba in lung.