Daca m-ar intreba cineva ce ar insemna pentru mine ” prietenia”,in  minte mi-ar aparea doar un singur chip.Care uneori este fericit,uneori plinge…insa sub orice plapuma nu s-ar afla,eu mereu simt odata cu ea.Stiu ca exista prietenie chiar daca cineva ar spune ca nu exista.

As asemana prietenia,si anume prietenia noastra ca o flare a carui parfum nu o sa se mai piarda niciodata.As mai asemana prietenia noastra cu mii de cuvinte care nu au sfirsit,caci dupa fiecare intilnire nu se observa cum se scurge timpul printre amurg si rasarit.

Nu stiu de ce,dar nu am simtit niciodata nevoia sa mai am inca o pritena sau in general mai multe.Caci am doar una si e adevarata,un suflet ce imi cuprinde sufletul meu,oricind si oriunde.O cunosc pe ea, Ana….din clasa a I-a,dar pe atunci nu plasmuiam atita legatura,aveam cu totul altii prieteni care intotdeuana ne desparteau drumurile.Nu a continuat mult aceasta despartire caci dupa clasa  a 3-a am inceput sa fm impreuna,sa vorbim mai deschis si in final sa nu puteam sa plecam undeva una fara alta,cu foecare zi prietenia noastra era mai strinsa si uite ca a tinut pina acuma.Nu pot sa neg ca nu am fost certate ,si din pacate cind se intimpla micile certuri nu ne simteam deloc bine,atit de greu era.

Este greu sa traiesti fara prieteni, pentru ca prieten este cineva care te asculta, in care te poti increde, caruia te poti confesa, care nu te va abandona, nu te va deceptiona, care iti sporeste puterea cand pur si simplu te cuprinde.E a doua sora,sau e chiar mai mult…caci te cunoaste mai mult decit se cunoaste pe ea,caci stie ce ai de gind sa faci chiar cind nu ii spui tu,caci chiar daca aude voci ce desprind cuvinte urite despre tine..va lupta de-o mie de ori sa ii invinga si in final sa ramina cu parerea ei.Din o prea mare lume cu prieteni falsi ,a mai ramas o  prietena care este cu mine zi de zi…care ma ajuta sa zimbesc cind nu am chef de asta,care ma ajuta sa trec peste orice obstacol,care nu ma lasa sa gresesc si cind gresesc ma cearta dupa care ma cuprinde si nu ma paraseste niciodata…care vorbeste cu mine si daca ar putea si zi si noapte,care ma cunoaste si o cunosc…

E ea,un suflet care nu imi este strain.E ea un gram de fericire la cele grame cu tristeti.

Nu stiu exact de ce am inceput sa scriu sub forma acestui titlu dar cel mai clar lucru este ca de aici pot sa imi desprind cele mai adevarate cuvinte.

..o clipa…nu se poate regasi in miile de cuvinte si nu mai stie la ce capat sa se opreasca ,de unde vine si in ce cuvint s-a acomodat mai bine.Se zbate acolo in privirea si miinile ei ,atitea cuvinte care ar dori sa li se ofere atentie si suflet,sa le dea un nume,sa le adune si sa poate sa le spuna,asa usor precum sunt ele,cuvintele.Avea in minte un gind:undea putea trai inca de la inceput,de cind poate sa perceapa lucrurile,sa traiasca odata cu sufletul.Deci nu stia cum s-ar fi putut numi momentul in care ar putea sa inchida ochii si a nu mai simti cum in vene i se zbate,acel ecou de suflet.Chiar i-ar fi parut imposibil ca sa traiesti fara sa iti prezinti sufletul in respratii,probabil te numesti mort,in acel sens l-a care credea ea ca este.

Se ascunde undeva ,unde nu ar mai gasi-o absolutul.Caci ascunderea ei nu v-a lasa urme.Ceea ce se intimpla in privirea ei,ii pare atit de ciudat incit ii este greu sa intealeaga si sa creada.Timpul,acel timp care a incercat ea sa il inteleaga,acum i-ar fi adus o alta scinteie,o alta lumina si deacum pare sa fie adevarata.Caci e pentru prima oara cind poate sa isi simte ecoul sufletului dupa ce i-au fost taiate aripile,si crede si cinta,danseaza si ride,traieste,vorbeste singura ,vorbeste si pronunta ca intr-adevar iubeste si astfel traieste.

-” Ce ar insemna?” …daca mai putin s-ar intreba ” ce ar insemna”..o obsesie abandonata si mintea odata eliberata de presiunea unei intrebi ce apare la fiecare simtire,care are doar un singur scop de a ascunde profunzimea unui suflet…

Se desprinde de obsesii si ginduri care ii tulbura privirea…si continuie sa isi simte sufletul..Nu e altceva decit stapinul a tuturor punctelor sensibile..care se hraneste cu respiratie …cel putin in venele ei asta e valabil.

De-ar  fi fost doar o zi si o noapte,ar fi fost gata apoi sa moara.Fara indoiala,nu ar opri-o nimeni,daca o asemenea impreunare ar putea fi implinita cu vrere si in voie ,unde nu numai trupurile ar avea desfatare ci si sufletele care sunt parte din unire,in care ea sa fie cuprinsa in totul .Nu se compara cu nimic mai rau decit cu o seara pierduta,care a murit in atingere.Pentru ea e nevoie de suflet ca sa o poti sa o atingi,de altfel moare la fiecare atingere care e prevazuta in minciuna,ce face sa se piarda orice farmec.Poate trebuia sa reactioneze altfel,poate ca daca ar putea sa deie timpul inapoi ar putea schimba tensiunea de care i-a tulburat inima.Dar acuma incepe sa o doara si pe ea,orice gind care il tese in tacere.Caci nu putea pur si simplu sa lase sa treaca,aceasta zi fara ca cuvintele sa i se alature sufletlui si impreuna sa realizeze ceea ce poate nu trebuia sa se intimple.

-Nu stiu de ce sunt atit de trista.Mi-e atit de greu sa ma cunosc,sa imi simt din nou cum sufletul pierde cuvintele care le-ar dori sa le strige ,lasind atitea ecouri.Ce le-a facut ochilor mei ca sa fiu oarba nici nu am putut sa inteleg,dar lacrimile acum nu se opresc,cite lucruri deformate si cite lucruri neintelese.Nici nu am inteles de ce am ajuns aici,eu care m-am ascuns atita de aceasta simtire,nici nu inteleg cum   …   Mi-e frica,mi-e frig si atit de rece este timpul astazi.Sunt atit de sensibila ca ma doare orice atingere,ma doare daca miine o sa te porti mai altfel,si cind ma vei privi diferit si cind imi vei vorbi altfel.Dar cel mai mult mi-e frica sa ma trezesc si sa nu te mai simt linga mine ,cu toate ca te simt chiar cit de departe ai fi.Asa sunt eu,cresc mai mult suflet decit trup,nu vreau sa savurezi doar din trupul meu fiecare scinteie de placere ci vreau sa te legi strins si de sufletul meu.Sa simt cum ma iubesti,sa simt acea dragoste care am visat-o pina acum plasmuita in cea “adevarata”.Si vreau sa nu ma parasesti cind am sa pling pentru prima oara in fata ta,caci sunt eu.Nu gasesc momentul potrivit ca sa iti spun cita lumina ai aprins tu in mine,cit intuneric ai alungat,si atit de mult doream sa iti spun cind ma supar pe tine ca de fapt nu sunt suparata dar tin foarte mult la tine.Ca chiar in minutul in care pleci,mi-e dor de tine sa ma sprijin pe umarul tau,sa te sarut si sa adorm in bratele tale.Mi-e dor chiar cind esti linga mine,caci simt mai mult decit credeam ca pot sa mai simt.Si nu sunt trista ca am fost cu tine,sunt trista ca mi-e frica sa nu pleci de linga mine,…mi-e atit de frica….

Dar creste acea dragoste in mine,acea care o sa fie tot timpul acolo.Si nu stiu de ce,mi-e atit de fragil sufletul,caci am vrut atit sa il ascund,doar ca sa nu mai fiu ranita,a cita oara.Nu mai rezist mult daca am sa cad,caci cred in el,ca nu o sa ma lase sa mai cad.Caci imi este aproape chiar cind este departe.

Ceea ce era in sufletul ei poate ca nu putea fi exact scris in cuvinte,dar simtea cum cineva se desprinde usor de cuvintele care cindva le-a spus cu atita credinta.Nu stia ce se intimpla,caci era prea frumos.Nu stia ce simtea dar ii parea ca e o zi nu prea implinita si o sa treaca asa simplu .

Adesea i se intimpla cind inima o doare si in acelasi timp simte ca ziua are sa ii aduca la poarta sufletului o veste ce o sa ii tulbure viziunea,o veste ce o sa nasca din nou lacrimile ei.O doare vocile care mereu se incurca de tarie in mintile ei.Intelegea greu insa intelegea ca nimeni nu se zbate pentru ea,pentru ca sa o tina aproape si sa nu ii deie drumul nicioadata,atit de mult simtea nevoia asta.A fost lovita in trecut ,atit de profund incit i-a ramas rani ce i-au schimbat aproape totul.Dar asta era mai putin importat pentru ea,caci ranile au fost uitate precum oamenii care i le-au facut.Prezentul ,prezentul care a incercat sa nu il mai simta,acum a prins radacini si uite ca ea,din nou simte.Probabil e mult mai frumos acest sentiment,dar nu se gindea ca cindva ar putea sa simta ca v-a pleca si el,de fapt nu a plecat dar a simtit asta.

-Ce se intimpla?!

Nu se intimpla nimic,macar nici nu se schimba nimic,e o noua zi pur si simplu in care am vazut si am simtit ceea ce in zilele de ieri nu am simtit,nu se schimba nimic.Demult,nu am observat ca sufletul are sa prinda din nou radacini si sa ii simt cum se zbate din nou spunindu-mi ca nu apreciaza starea in care ziua asta i-ar fi dat-o.Dar nui nimic,caci nimic nu s-a schimbat,e o zi in care am simtit doar ca sunt mintita si mi-am adus aminte de trecut,aceeasi simtire.Si nu vreau sa inteleg ca chiar sunt tratata in asa mod,de parca as fi o papusa in care nu are suflet in ea.Si cit de mult,m-am saturat sa mai simt cum ma simt acuma,nu ma intelegi ca sunt atit de profund aruncata in seara asta,nici macar nu ma vad.Am obosit sa ma intreb : ” ce se intimpla?”,chiar am obosit.

Cuvinte,cuvinte oare poti sa le spui atit de usor cind nu sunt adevarate?!Oameni nu spuneti,nu vorbiti ,nu scriti cind nu stiti ce simtiti,cind cuvintele nu v-a apartin,cel mai mult sufletului.

Si nu mi-e frica caci,de-atita ori am fost mintita,mi-au fost spuse cuvinte care nu le apartin.Mi-e frica sa nu se stinga ultima luminita a sufletului,sa nu se ascunda ultima picatura de suflet si ultima picatura de cuvint,mi-e atit de frica sa nu ma lasi aici in seara asta!

Ceea ce vreau acuma,e doar sufletul sa mai traiasca,sa stiu ca nu sunt dezamagita si ca traiesc!

Nu am crezut ca esenta zimbetului poate sa-ti cuprinda sufletul ,atit de strins.Cineva spunea ca zimbesti cind te simti fericit,dar oare cind esti trist nu mai poti zimbi?!

Nu e asa cum definesc cartile dar asa cum simti tu ,din propria clipa.Ceea ce face natura umana si mai stranie ochiului ,cu felul sau intolerant ,simplu de a zimbi si de-a nu zimbi ,adica fara stralucire reala.

-Care este cel mai frumos zimbet?!

Era in general foarte sensibila la ceea ce se gindea sa raspunnda,caci nu imi apare decit un singur zimbet care cuprinde cel mai greu de gasit cuvint “adevarat”.Exista totusi in univers un zimbet care te simti atras din radacinile sufletului.Doar un zimbet,ce se desprinde adevarat si ce poate,la sigur,sa mai nasca mii de zimbete la fel de pure,a carui ecou ramine tiparit in inima,pentru totdeauna.

Uneori simti nevoia ca sa te eliberezi de masca chipului tau trist si plictisitor si sa te acomodezi dupa zimbetul cela care iti lumineaza viata,atit de placut.

E prea micut drumul vietii cind ii observam scurgerea,si cit de interesant ar fi sa numaram zilele in care am facut pe cineva sa zimbeasca si zilele in care am zimbit si noi.

Nu m-a fost destul decit sa cunosc o implinire care dezlantuie inocenta unui zimbet viu!

Gindul ,sufletul ei era cu el caci ea simtea doar ca in fiecare zi dorul infloreste mai mult.Si cu fiecare zi se indrogosteste tot mai mult.Cind l-a simtit ca cu fiecare seara se apropie atit de usor.Si cind l-a vazut inima a inceput sa bata intr-un mod mai diferit,respiratia i se oprea la fiecare cuvint care ar fi vrut ea sa il spuna.Iar picioarele i s-au taiat nici nu mai putea sa mearga,simplu fapt ca sa o cuprinda mai strins.Corpul era ca fara de control, mii de celule şi de atomi alergau prin corpul  cu viteză infinită.Privirea se oprea la chipul care zimbea atit de sincer,nici nu mai stia ce a vrut sa ii spuna.L-a asteptat atit de mult.Il visa noptile ca sa il simta linga ea in fiecare seara,era indragostita de bunatatea lui care traia in el.

Nu stia ce se intimpla cu ea,ca sufletul a disparut parca in clipa aia,nici macar nu stia daca asa poate sa se iveasca un firisor de sentiment a unei dragoste.Nu spunea nimic dar si el tacea,si cind spunea cite un cuvint ce parca cadea din cer inima ei se umplu cu fluturasi,si atit de putin vorbeste el.

-Cine e el?! e adevarat? 

-El s-a mulţumit să mă privească în ochi. Nu a spus nimic. Pur şi simplu privea adânc, făcându-mă să mă simt stânjenită. Stătea în faţa mea, în toată splendoarea lui şi pur şi simplu nu spunea nimic. Şi totuşi acea privire a fost mai mult ca o mie de cuvinte.

-Şi ce vei face pe viitor? Cum va continua?
-Voi lăsa dragostea să crească aşa ca o floare  pe care-o plantezi. 

-O sa il lasi sa plece ?! si cum ai putut sa il lasi?

-Nu l-am lasat,a plecat .Dar nu si din sufletul meu…stiu ca exista.

-De ce vorbesti asa,fara durere ca a plecat?!
-Sufletel,i-a aer nu imi da atitea intrebari la care as putea sa raspund asa “Toate la timpul lor” .Nu simt decit ca traiesc si simplu fapt ca l-am intilnit imi continua respiratiile spre viitor. Oare poate sa existe ceva mult mai frumos?! 

-Ce o sa ii spui cind o sa il vezi a doua oara?!

-Il vad in fiecare zi,traieste in mine,ii vorbesc in vis si ii spun tot ce ma leaga de el..

-Dar el?!

-Dar el nu ma aude si nu imi vorbeste,dar simte.

-Ce o sa ii spui,o sa il recunosti?!!

-Ii cunosc privirea,zimbetul si asa cum m-a privit ..si ce o sa ii spun…asa cum ii soptesc in fiecare seara cind il intilnesc,asa cum ii spun tot timpul : “Buna seara,iubitule”!

O lume plina de farmece si ginduri,

Imi copleseste atit de frumos aceste ginduri,

Luceafarul de sus atit de intins,

Cu sperante mii imi spune ca inca nu s-a stins.

Ce s-ar numi alinare a bratelor ascunse?!

Nici cu privirea nu pot fi vazute.

E vintul de seara,palid si plin de veste.

Sopteste ca vine,vine o noua poveste.

Inchid ochii usor si incerc sa-mi desprind privirea,

Si nu mai stiu de unde rasare,nemarginirea.

Si cit suflet  oare depune,aici simtirea.

Nu mai exista nimeni si apoi se naste multimea.

Ma pierd si m-am gasit in locul atit de simplu.

 Traiesc si mor odata la fiecare ziua,

Iar viata nu-i decit un gind de poezie!

Nu este deloc greu de a dovedi adinca inradacinare a cuvintului “flutuas”.Nu este deloc greu ca sa poti sa izbutesti sa readuci si cel de-al doilea sens ,astfel si sa simti ca intr-adevar,fluturasul traieste in tine si mai mult de o zi!Si cum sa nu fii sigur ca miine si acel fluturas care reprezinta fiorul naturii are sa fie linga tine.

Ii separat totusi felul de-asi intelege si trai clipa.

O saptamina din calendar  deja nu-i decit o zi ,in care de dimineata razele de soare se joc pe chipul ei.Iata de ce ea,se simtea obligata sa intervina in favoarea dorintei exprimate de un zimbet,cit de micut.Astfel si natura i-a simtit caldura si iubirea ce-i sufoca sufletul.In aceeasi zi simtea ca e mai fericita decit minutul ce a trecut si nu stia care insasi este cauza acestei enigmatice fericiri.Pur si simplu,exista un raport intre acest rece din trecutul ei care a disparut din cauza punctului fierbinte ce pare ca i-a sters memoria.Nu vrea sau nu are timp sa isi masoare timpul si respiratile in care au fost udate cu durere si lacrimi.

E din nou aici,acelasi aer si acelasi spatiu,nu s-a schimbat nimic decit totul.Privirea isi pastreaza sclipirea doar ca vine deja din alta parte,lacrimile au disparut pina data viitoare,iar linistea acea liniste care moare in fiecare zi cu ea si reinaste i-a schimbat orizontul si modul de a privi fiecare arma ce are sa ii atace sufletul.Este ea,dar azi zimbeste mai diferit si confuz.Cine a fost si unde a fost pina acuma inca nu a mai gasit raspuns,poate nu are timp sau poate a disparut de acolo unde nu a vrut sa fie.E ea,si acum zimbeste mai usor,ca nici natura nu vrea sa isi inchida ochii spre apus.Delicatetia afectiunii sale nu era numai cea de care-i lega tainic clipa ceea in care nedumerita,a observat cum s-a asezat pe mina un fluturas micut,alb care i-a nascut un suris atit de finut.Nu avea cum sa il lase sa se desprinda chiar daca ar fi vrut ,caci se tinu atit de strins ,de parca i-ar fi frica sa nu-l paraseaasca.Avea loc si pentru fluturasul care era atit de micut.E la fel de buna precum era,caci e plina cu fluturasi albi.Sufletul ei este cuprins si alaturat de un singur fluturas care nu  moare in fiecare zi ci se naste cu fiecare zi!

Iar acest fel destul de liber de a-si trai inclinarea naturala nu putea desigur ramine ascuns lumii.

E prea fermecatoare primavara pentru a simti nevoia de a parasi aces sentiment ce-l provoaca ea.Si nu stiu ,dar cred  ca voi ramine mult timp fermecata de ea. 

De  ce?!  Pentru ca, cu fiecare zi ma lasa sa ma indragostesc tot mai mult,pentru ca ochii nu mai vreau sa se inchida,pentru ca soarele e atit de finut,pentru ca e placuta!Si cu fiecare dimineata,mai adauga un gram de fericire in inima mea.Fiecare anotimp isi are sub rasarit ceva mai special ce fascineaza orice suflet,un aer sau un soare.Insa primavara aceasta,m-a cucerit intr-un mod mai special,si nu pentru ca e anotimp cu zile frumoase ci pentru ca e primavara in care m-a invatat sa pretuiesc,orice zi.

Ies afara si vad lumea asa cum e ea,de la inceput.Caci reinasterea fierbe in venele oricaruia.Si nu ai cum sa te opresti,nu ai cum sa te opresti si din citit,caci citesti  cartea aceasta care este scrisa cu suflet de primavara.Si cita melodie se aude si cite respiratii numarate.